După acest 0-8 cu Germania „rușinos, umilitor” – sunt cele mai întâlnite titluri din presă – fostul selecționer al tineretului, Bogdan Stelea, ne invită la realism. Retorica lui Stelică alunecă, previzibil, către același șablon al ultimilor ani. Copiii și juniorii sunt crescuți și pregătiți bramburit, nu prea mai vin talente la fotbal, antrenorii sunt plătiți mizerabil și, la urma urmei, cine suntem noi în fotbalul mondial ca să ținem mereu nasul pe sus și să pretindem întotdeauna rezultate de soi?!… Carevasăzică nu suntem nici la degetul mic al Braziliei, care, iată, într-o semifinală de Mondial era condusă acasă de Germania cu 7-0 prin minutul 88…
Dragă Stelică, generația acestui scandalos 0-8, cea a preacocoloșiților Gabi Iancu, Rotariu ori Pușcaș, nu diferă cine știe ce de cea a generației tale de la vârsta junioratului și a meciurilor de la tineret. Să-i spunem cum avem chef, scandalos, rușinos, umilitor, dar să și ținem cont că și în dreptul lui Dan Petrescu, Belodedici, Gică Popescu ori Sabău, toți cam de-un leat cu Stelică, stă negura unui la fel de amar 0-8. La numai câteva luni de la triumful Stelei de la Sevilla, naționala de juniori lua în piept turneul final european. Era echipa lui Dan Petrescu, Prunea, Gică Popescu ori Sabău, numai muc și sfârc din viitoarea Generație de aur a fotbalului nostru. 0-3 cu Germania de Vest și 0-5 cu Iugoslavia. Stelică, nu se poate să nu-ți aduci aminte de aceste clacaje. Cu siguranță că în nopțile toride din cantonamentele de la World Cup ’94 rivalul din poartă, Prunea, ți-a povestit bărbătește de ce a devenit indisponibil în al doilea meci al Europeanului de juniori din Iugoslavia. Cât despre saltul în timp, a fost exclusiv opțiunea lui Prunea aceea de a deveni un senator de drept al Generației de aur, iar nu o monedă de schimb pe la vreuna dintre filiale lui Dinamo.
Încă o escală peste alte câteva luni. Naționala de tineret, care se confunda cu cea olimpică aflată în cursa pentru Seul ’88, și-o fură rau de tot. 0-8 cu Danemarca. Cu Belodedici mareșalul apărării, cu Lucică Bălan, cu Vaișcovici pe teren. Gigi Staicu pe bancă. Pe-atunci în sediul din Vasile Conta, FRF avea alocat tot etajul doi, iar redacția „Sportului” era la patru. De 2-3 ori pe zi, antrenorul federal Gigi Staicu deschidea ușa secției de fotbal de la „Sportul”. Era un șuetar fabulos, cu poante și vervă, ca orice fotbalist care văzuse și trăise multe. Dispăruse după 0-8 de la Aalborg cu danezii. Abia după mai bine de o săptămână a reapărut pe culoarele „Sportului”. Repeta buimac și mecanic: „la aceste categorii de vârstă, la juniori și la tineret, orice rezultat contradictoriu e posibil într-un interval de numai câteva zile”. Ceea ce peste decenii s-ar traduce în falia dintre răsturnarea de scor spumoasă cu Macedonia și un năucitor 0-8 cu Germania.
Cu alte cuvinte, de Iancu și numai de Iancu depinde dacă mâine va fi noul Zicu ori noul Prinț Cristea, care au păcălit enorm fotbalul, sau viitorul Viorel Moldovan, killerul Angliei. Altiminteri, Iancu n-a inventat nici nopțile pierdute, nici mahmureala – Dumitrache dixit -, după cum nici antrenorii de azi n-au descoperit explicațiile pentru care copii nu mai vin la fotbal. Se pretinde că din pricina jocurilor pe calculator. Gigi Staicu și generația antrenorilor anilor ’80 dădeau atunci vina pe apariția pe piață a televizoarelor color și a casetelor-cărămidă video cu Chuck Norris și Bruce Lee.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER