Viitorul lui Hagi a obținut prima victorie din acest sezon, după ce s-a impus sâmbătă cu 2-0 în fața Ceahlăului, într-un meci din etapa a șaptea a Ligii 1
În teorie, un meci între Viitorul și Ceahlăul nu este tocmai cel mai bun mod să îți petreci o după-amiază de sâmbătă. Dar când pentru Gheorghe Hagi este ultimul meci în care nu stă pe banca echipei pe care o patronează, atunci lucrurile se schimbă. De luni, „Regele” va fi manager tehnic al Viitorului și, cel mai probabil, va coborî în iarbă pentru a sta pe bancă alături de Bogdan Argeș Vintilă, tehnicianul formației care joacă la Chiajna. Până atunci însă, Hagi a stat în tribună la Chiajna, fix deasupra băncii echipei sale. Și așa cum a obișnuit, fostul decar al naționalei nu și-a menajat deloc jucătorii în timpul partidei certându-i ori de câte ori nu s-au pliat pe indicațiile sale tactice.
Hagi i-a acoperit pe fanii Ceahlăului
„Dă-o pe poartă, bă”, „Aia-i pasă, bă?”, „Vă mulțumiți cu 2-0, bă, jucați bă la fel” sau „Mai în față bă, mai în față”, au fost doar câteva dintre cele mai lipsite de culoare remarci ale patronului Viitorului în meciul cu Ceahlăul. Unul pe care Viitorul l-a gândit și l-a jucat excelent. Profitând de automulțumirea nemțenilor, care la ultima vizită în București reușiseră să câștige contra Stelei, scor 1-0, jucătorii Viitorului au fost dezinvolți. Măcar atât cât au putut în cascada de indicații tehnice pe care le dădea Hagi din tribune, suficient de puternice încât să acopere fără probleme galeria de 20 de oameni deplasată de nemțeni la meci.
Tocmai din această dezinvoltură a venit și primul gol al Viitorului. Un șut puternic al lui Benzar a fost respins slab în față de Jovic, iar Tănase, proaspăt revenit de la lotul de tineret, acolo unde marcase golul decisiv în victoria cu Muntenegru, a împins balonul în plasă (29). Nici după primirea golului, Ceahlăul nu a părut concentrată pe faza ofensivă, cu excepția unui cap al lui Pavel, lăsat liber în careu, moldovenii neavând nicio ocazie demnă de remarcat. Tot pe fondul indicațiilor lui Hagi, din ce în ce mai răgușit în repriza secundă, a venit și golul secund al Viitorului. Un contraatac-fulger purtat în banda stângă, a fost finalizat de Mitriță – admonestat întreaga partidă de Hagi pentru a sta cât mai mult în banda stângă – cu un șut peste Jovic, depășit ușor (53). A fost prima victorie a Viitorului în acest sezon, după șase etape în care echipa lui Hagi nu obținuse decât trei puncte. Una suficientă cât să o propulseze pe Viitorul pe poziția a 12-a în clasamentul provizoriu, în timp ce nemțenii au rămas pe poziția a șaptea, cu 10 puncte.
Viitorul – Ceahăul 2-0 (Tănase 29, Mitriță 53)
Viitorul: Balauru – Nikolov, Daminuță, Mamele, Mitrea – Pană, Benzar – Andelkovic (Nedelcu 73), Tănase, Mitriță (Cârstocea 70) – Bonilla (Mărkuș 53) Rezerve: Căbuz – Piț, Marin, Neacșa Antrenor: Bogdan Vintilă
Ceahlăul: Jovic – Dumitraș, Marc, Ichim, Slavickas – Clonin, Achim – Ad. Gheorghiu (Popadiuc 63), Cârjan (Mândrușcă 72), Chitoșcă – Pavel (Căt. Ștefănescu 46) Rezerve: Calancea – Cazan, Onciu, Țepeș Antrenor: Florin Marin
Eliminați: Nikolov 71 / Mândrușcă 90+5
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER