Un bibliotecar de 38 de ani vrea să traverseze înot Canalul Mânecii și să facă istorie pentru România. Avram Iancu: „Trebuie să încerci când ai un nume cu o asemenea greutate”

Un bibliotecar de 38 de ani vrea să traverseze înot Canalul Mânecii și să facă istorie pentru România. Avram Iancu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La începutul lunii octombrie, Avram Iancu, un bibliotecar de 38 de ani din Petroșani, va încerca să devină primul român care a traversat înot Canalul Mânecii. Bărbatul nu se află la prima încercare de acest fel. În august, din cauza vremii nefavorabile, a fost obligat de organizatori să renunțe, după ce înotase 40 de kilometri: „Mai puteam, dar era un curent foarte puternic… Dacă nici de data asta nu o să reușesc, o să las un alt român să facă istorie în locul meu”, povestește Avram Iancu.

Îl cheamă Avram Iancu, nume cu rezonanță istorică. În secolul XXI, nu se face remarcat în perioada revoluției pașoptiste, asemenea eroului transilvănean, ci cu o ambiție ieșită din comun pentru un bibliotecar din Petroșani în vârstă de 38 de ani, care are trei fete, cea mai mică dintre ele împlinind șase luni. Vrea să treacă înot Canalul Mânecii: „Am sacrificat tot pentru acest obiectiv. Am hotărât să fac asta după ce am studiat istoria, la serviciu. Și cu un nume de o asemenea greutate… Se impunea să încerc”, povestește Avram Iancu. De 200 de ani, 900 de persoane au traversat înot Canalul Mânecii. Peste 60 de țări au reprezentanți care au reușit acest lucru. Nu și România. Prima tentativă a lui Avram Iancu de a-și trece numele pe lista lungă a cutezătorilor a fost în luna august a acestui an. Atunci, din cauza unui curent puternic, organizatorii au rugat participanții să renunțe: „Mi-am promis că o să mai încerc încă o dată. E sentimentul lucrului neterminat. E oribil”, explică acesta decizia de a mai încerca să treacă înot Canalul Mânecii. A doua și ultima, căci pune punct pe 3 octombrie, când spune bis aventurii.


42 de kilometri va înota Avram Iancu pentru a traversa Canalul Mânecii pe data de 3 noiembrie



Avram Iancu a început pregătirile pentru traversarea Canalului Mânecii la începutul anului. Potrivit regulamentului, va înota doar în slip și cu o cască pe cap, nefiind permisă folosirea costumului de neopren

„Sunt vegetarian, dar a trebuit să mănânc grăsimi. Slăbești 5-6 kilograme când înoți 34 de kilometri”

Atunci când îți spune că este bibliotecar, imaginea pe care o ai în minte este aceea a unui om sedentar. Nu este și cazul lui Avram Iancu. Este triatlonist, astfel că se află într-o condiție fizică pe care mulți dintre noi nu o avem: „Am început antrenamentele pentru traversarea Canalului Mânecii încă de la începutul acestui an. Am făcut alergări în Masivul Parâng și am înotat în apele reci ale mai multor lacuri din Carpați. În ultimele luni, am înotat în Marea Neagră, între stațiunile Olimp și Saturn, pentru a mă putea obișnui cu valurile și cu salinitatea ridicată”, spune Avram Iancu. Nu doar făcând antrenamente s-a pregătit pentru ceea ce numește a fi aventura vieții lui. Este vegetarian, dar în ultimele nouă luni a renunțat la regimul său alimentar: „A trebuit să mănânc grăsime. Rață, gâscă. E nevoie de strat adipos, te protejează termic. Slăbești 5-6 kilometri în timpul înotului, trebuie să ai de unde să dai jos”.

Alături de el se va afla soția acestuia. Acasă, cele trei fete, îi vor ține pumnii. Este șansa lui să intre în istorie, asemenea celui căruia îi poartă numele.


Avram Iancu va înota între 12 și 18 ore pe 3 octombrie, în cea de-a doua încercare a sa de a traversa Canalul Mânecii.


Cât costă traversarea înot a Canalului Mânecii?

Conform statisticilor Channel Swimming Association, raportul dintre cei care au reușit să treacă înot Canalul Mânecii și cei care au încercat fără succes traversarea canalului este de 1 la 6. Costul total al demersului este de aproximativ 8.000 de lire. Aprobarea și înscrierea oficială a celor care vor să facă o asemenea încercare prespune mai multe etape: „Cea mai dificilă este închirierea unei ambarcațiuni care escortează înotătorii, deoarece costă în jur de 2.700 de lire sterline. Am avut norocul să fiu ajutat, altfel degeaba mă antrenam și voiam să fac asta. Nu e suficientă dorința în aceste etape”, recunoaște Avram Iancu. Este optimist. Speră ca vremea să fie de partea lui acum. De restul, spune bărbatul de 38 de ani, se ocupă el. Iar dacă va reuși, România va avea un reprezentant printre cei peste 900 de oameni care au reușit să traverseze înot Canalul Mânecii.


Presa românească din Anglia a lăudat prima încercare a lui Avram Iancu de a traversa înot Canalul Mânecii. Urmează a doua, în mai puțin de o lună

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania prezidențială
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu,…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×