Sfârșitul unei mari iubiri. OFICIAL | FC Universitatea Craiova dispare definitiv din fotbalul românesc. Decizia e irevocabilă

Redactor:
Bitescu Wili
Sfârșitul unei mari iubiri. OFICIAL | FC Universitatea Craiova dispare definitiv din fotbalul românesc. Decizia e irevocabilă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tribunalul Brașov a confirmat decizia de intrare în faliment a echipei lui Adrian Mititelu, FC U Craiova SA. Instanța a respins recursul făcut de patronul clubului din Bănie, menținând decizia inițială, dată în luna aprilie a acestui an. Clubul de fotbal, dezafiliat și din structurile FRF după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, este astfel desființat. Societatea are peste 70 de persoane trecute la masa credală, printre care și selecționerul Victor Pițurcă, acesta având de recuperat cele 7 milioane de euro, daune după ce a fost demis de Adrian Mititelu.

„Curtea menține hotărârea atacată. Respinge ca lipsită de interes cererea de suspendare a executării hotărârii recurate. Respinge recursul declarat de recurenții acționari Mititelu Adrian Marina, Mititelu Gigi Adrian, Mititelu Liana Gabriela, Preoteasa Gigel, creditoarea Valorificare Creanțe SRL Craiova și debitoarea Fotbal Club U Craiova prin administrator special împotriva sentinței civile nr.1124/SIND/9.04.2014 și a încheierii din 12.03.2014 pronunțate de Tribunalul Brașov. Irevocabilă”, se arată în soluția Curții de Apel Brașov, publicată pe portalul Ministerului Justiției.

Contactat de ProSport, Ilie Balaci, fosta mare glorie a fotbalului din Craiova, nu a fost surprins la aflarea veștii: „Acum, când aflu de falimentul definitiv al Universității Craiova, nu mă încearcă nici un sentiment. Eu știu că am evoluat pentru o echipă mare, iar FC U Craiova a dispărut în urmă cu multă vreme. Probabil că a ajuns acolo unde Mititelu a vrut să ajungă”.

Site-ul fcuniversitatea.ro a emis un comunicat în care acuză că echipa a fost „împinsă în faliment prin fel și fel de fapte de abuz și trafic de influență”.

„Dorinta acerbă a unor nebuni de a vedea Fotbal Club U Craiova in faliment, iata ca li s-a indeplinit. Urmeaza sa vedem in curand si cealalta fata a monedei, in sensul ca toti cei care au contribuit, in afara legii, la intrarea in faliment a societatii vor trebui sa raspunda negresit. Chiar si in situatia in care Victor Ponta va deveni presedintele Romaniei, nici macar el nu ii va putea scapa.

Falimentul Universitatii Craiova nu a insemnat numai un dosar pe rolul instantelor brasovene, ci acest proces va continua prin cercetari in dosarul aflat pe rolul DNA Structura Centrala.

In momentul in care procurori vor demara actiunea penala se va vedea cu adevarat ce a stat in spatele cortinei in ceea ce priveste acest faliment fortat.

In ceea ce priveste Clubul de Fotbal Universitatea Craiova, conform Legii 69/2000, dar si avand in vedere actul constitutiv al defunctei Fotbal Club U Craiova SA, noua structura U Craiova SA – asigura continuitatea si traditia Clubului de Fotbal Universitatea Craiova.

De astfel, noua strucutra U Craiova SA  detine dreptul de folosinta al marci FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA CRAIOVA si al marcilor conexe FC UNIVERSITATEA CRAIOVA, CLUB DE FOTBAL UNIVERSITATEA CRAIOVA, ECHIPA DE FOTBAL UNIVERSITATEA CRAIOVA, LEII DIN BANIE.

Prin urmare, desi scopul falimentului a fost unul fortat de grupul infractional care avea ca plan de a pune mana pe BRANDUL UNIVERSITATEA CRAIOVA – lucrurile nu stau deloc asa.

Astfel ca suporterii UNIVERSITATII CRAIOVA trebuie sa stie ca indiferent de bazaconiile debitate de propaganda Olgutei Vasilescu, BRANDUL UNIVERSITATEA CRAIOVA este ULTRASECURIZAT si mai mult ca sigur in sezonul competitional 2015-2016  echipa va intra in competitie.

De altfel, si in cadrul procesului penal, actionarii clubului au solicitat instantei repunerea in situatia anterioara, in sensul de a obliga inculpatii, in speta Federatia Romana de Fotbal, sa inscrie structura sportiva U Craiova SA in Liga a II-a, acolo unde se afla echipa la 20 iulie 2011, data la care s-au declansat sarabanda de abuzuri la adresa clubului UNIVERSITATEA CRAIOVA, in vederea asigurarii continuitatii sportive a persoanei juridice prejudiciate in urma infractiunilor savarsite”, se arată în comunicat.

  • Echipa Universitatea Craiova, înființată în 1948, a câștigat de patru ori titlul de campioană, în sezoanele 1973/74, 1979/80, 1980/81, 1990/91, de șase ori Cupa României, 1976/77, 1977/78, 1980/81, 1982/83, 1990/91, 1992/93 și a fost prima formație din România calificată în semifinalele unei competiții europene, Cupa UEFA, în sezonul 1982/1983.

Articol scris de Cristian Voicu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii picante
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii…
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala din ring s-a mutat în stradă: luptătorul a fost victima unei “ambuscade”
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala din ring s-a mutat în…
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×