Campionatul European de handbal masculin din 2018 va avea loc în Croația, iar cel similar feminin în Franța, conform deciziei Congresului EHF, de sâmbătă, de la Dublin.
Potrivit anunțului EHF, Croația găzduiește o competiție europeană de acest nivel după 14 ani. În Croația au mai avut loc două ediții de Campionat Mondial, în 2003 (feminin) și în 2009 (masculin).
Meciurile din cadrul ediției CE din 2018 se vor disputa în săli din patru orașe.
Tot sâmbătă a fost decisă și gazda Campionatului European feminin din 2018, organizarea turneului final revenind Franței, care a desemnat șapte săli pentru disputarea meciurilor.
Franța a mai găzduit două ediții de Campionate Mondiale, în 2001 (masculin) și în 2007 (feminin).
De asemenea, la Congresul de la Dublin au fost stabilite și națiunile gazdă ale CE masculin din 2020, acestea fiind Suedia, Austria și Norvegia, respectiv ale competiției similare feminine, adică Norvegia și Danemarca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER