Fariseism

Există o veche zicală populară: orice cioară își vede fiul porumbel.

Într-o conversație găzduită de Dolcesport, Mircea Lucescu prezintă drama profesională a fiului său, și, contextual, și pe a sa. Cei doi au fost tratați înfiorător în fotbalul românesc, au ajuns în pragul unor boli necruțătoare din acest motiv. Și doar exilul i-a salvat de la țintuirea la pat.

Lucescu senior pleacă în discursul său de la demiterea fiului de la Petrolul. Care, evident, în opinia sa este condamnabilă. Nu sunt un partizan al rămânerii sau al plecării lui Lucescu junior de la Petrolul. Acolo există un patron care decide ce vrea la echipa sa. De exemplu, așa cum la Șahtar, să zicem, există un patron, Rinat Ahmetov, care l-a luat pe ditamai Bernd Schuster, aflat în primul său sezon la echipa din Donbas, și l-a dat afară cu o săptămână înainte de finala Cupei Ucrainei. Și apoi l-a instalat pe Mircea Lucescu. Evident că atunci seniorul Lucescu n-a avut crampe de conștiință că vine în locul unui antrenor dat afară cu o săptămână înaintea unei finale. A apărut pe culoar și a înhățat oportunitatea milioanelor (de dolari pe atunci) cu toate mâinile.

Mircea Lucescu nu vrea să privească tot tabloul. Acela că fiul său a fost adus înaintea semifinalei de Cupă din sezonul trecut și că a fost eliminat din acea semifinală de un veteran, Florin Marin, instalat și el atunci la Astra și care are o presă infinit mai proastă decât juniorul lui nea Mircea.  Apoi n-a urcat echipa în campionatul trecut în clasament, n-a intrat în grupele Europa League, spre deosebire de colegele de triumvirat, și chiar a fost scoasă din acest triumvirat în acest sezon. Niciun progres în privința jocului, regres total în privința rezultatelor în era Lucescu la Petrolul.

Ce e însă cel mai haios la „discursul regelui” este paralela cu soarta sa nedreaptă și concluzia tragică de exil antic că nu se va mai întoarce vreodată în fotbalul românesc pentru că aici i-au fost furate „un campionat, o cupă”. Asta când era la Rapid. Cu alte ocazii a vorbit și despre nedreptățile care i s-au făcut la Dinamo.

Lucescu n-a fost dat afară de la niciun club românesc. A plecat de la Corvinul, Dinamo, Rapid „când a vrut mușchii lui”. Când antrenezi Dinamo, echipa Securității, în cei mai negri ani ai dictaturii, nu poți vorbi de „nedreptăți”. E adevărat că poate Steaua ceaușescului de Valentin era mai influentă, dar mai existau 9.9999 de echipe românești nedreptățite în raport cu securistica Dinamo a lui Lucescu! La fel și cu Rapidul lui Copos! Poate că Steaua din ’98a fost mai tare decât Rapid „în culise”, ca să vorbim civilizat despre această lume imundă care este fotbalul. Dar mai existau CF Brăia sau Poli Iași sau FC Bihor care nu le dădeau reprezentanțe de electronice arbitrilor, domnule Lucescu!

Dezgustat de mizeria din fotbalul românesc, Lucescu a plecat în Italia cea curată în care doar ce a fost băgat la pușcărie un flăcău de calibrul lui Moggi, a fost retrogradată cea mai tare echipă, Juventus, iar șefii federației și ai arbitrajului au fost măturați din pozițiile lor de către justiție. Și pentru că lui Lucescu îi place foarte mult igiena morală, el a pribegit și prin Turcia, țara din care campioana nu poate merge în Liga Campionilor tot de la o jenă cu justiția. Și în turul cinstei și onoarei prin Europa, Lucescu a poposit și în Ucraina, acolo unde românul șuiera printre dinți în fața camerelor tv „bravo, federația” când rivala sa, Dinamo Kiev, echipa fratelui președintelui federației, era avantajată de arbitri.

Învăluit de cinstea impecabilă din lumea în care profesează, Mircea Lucescu ne anunță dezgustat a nșpea mia oară că nu mai calcă prin fotbalul românesc. Mă risc la o ipoteză. Dacă un miliardar român i-ar oferi un salariu de niște miloane de euro pe an și un buget spre o sută de milionuțe de euroi, Mircea Lucescu s-ar mai risca un pic prin acest spațiu mioritic în care, da, aproape te îmbolnăvești de la blaturi, arbitri cumpărați și alte grozăvii de care prin Italia, Turcia, Ucraina nici măcar bătrânii n-au pomenit, ferească Sfântul…