Adrian Mutu (35 de ani), vedeta echipei, și-a reziliat contractul cu Petrolul Ploiești și va pleca la Pune City FC, în India. Formația prahoveană nu va primi niciun leu de pe urma transferului care îl va duce pe fostul „decar” al naționalei în noua ligă indiană.
Cum campionatul din India durează doar trei luni (între lunile octombrie și decembrie), Mutu ar putea juca în Italia în perioada în care întrecerea asiatică este întreruptă. „Briliantul” ar reveni astfel la Fiorentina, club care face parte din acționariatul celor de la Pune City FC. Această ipoteză este confirmată de finanțatorul Petrolului, Dan Capră, care a declarat că Mutu își dorește să se retragă din tricoul Fiorentinei, dar și de atacantul român care a postat în urmă cu o oră o fotografie pe contul său de Instagram cu el în tricoul formației din Firenze.
„Oferta pentru el a venit în vară. La acel moment au existat primele tratative, însă nu am vrut să-i dau drumul. Atunci s-a discutat și varianta ca el să meargă la Fiorentina, în pauza dintre sezoane. Știu de acest lucru, cum la fel că vrea să se retragă de la acestă formație”, a declarat Capră pentru cancan.ro.
Adrian Mutu a jucat la Fiorentina în perioada 2006-2011 și a evoluat în 143 de meciuri, reușind să marcheze 70 de goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER