Tehnicianul Adrian Falub a declarat, luni seară, că a fost suprins de decizia clubului ASA Târgu Mureș de a pune capăt colaborării cu el, deoarece era „în obiectiv”, informează digisport.ro.
„Am fost surprins pentru că nu mă așteptam deloc. Nu am avut semnale. A mai venit domnul Pustai pe la meciurile noastre, dar cam atât. Am muncit cu încredere și nu mă gândeam la asta, eram în obiectiv. Stăteam mult mai bine decât ne-am propus la începutul campionatului și chiar nu mă gândeam la asta, însă așa e în fotbal. Am discutat, am fost chemat la club după ședința Consiliului de Administrație. M-au chemat, am discutat. Am vorbit și de bani și cred că sunt oameni de onoare și o să fie lucrurile în ordine. Vreau să las loc de bună ziua și nu vreau să fac scandal din orice”, a spus Falub la Digi Sport.
Adrian Falub a precizat că a avut un parcus foarte bun cu o echipă luată cu o săptămână înainte de a începe campionatul. „Am făcut multe sacrificii, am muncit mult, am avut rezultate bune pentru că obiectivul era salvarea de la retrogradare. Eu am avut două obiective: să promovez și să salvez echipa de la retrogradare. În joc puteam merge doar în sus pentru că la lotul de acolo și atmosfera ca s-a creat eu spun să puteam merge mai sus de locul 6. Puteam ajunge în primele 4-5 echipe din fotbalul românesc. Am avut o relație foarte bună cu jucătorii și sper ca ei să meargă înainte. Sunt jucători de calitate și caracter și dacă vor fi bine antrenați și bine susținuți pot face performanță acolo. Am întrebat și eu care au fost motivele și mi s-a zis că echipa nu juca spectaculos. Cel puțin mie asta mi s-a spus”, a adăugat el.
Clubul ASA Târgu Mureș a ajuns, luni, la un acord pentru rezilierea contractului tehnicianului Adrian Falub și negociază cu fostul antrenor al formației Pandurii Târgu Jiu Cristian Pustai.
„Am discutat în Consiliu, am avut o discuție și cu Falub. Am ajuns la soluția rezilierii contractului de comun acord. Acum se fac actele, mâine urmează să le semnăm. Toți am considerat că n-am avut joc efectiv, mai ales la ultimul meci s-a văzut asta. Iar de câteva ori am câștigat în ultimele minute. Acum suntem în discuții cu Cristi Pustai, să vină la noi”, a declarat pentru MEDIAFAX viceprimarul orașului Târgu Mureș, Claudiu Maior, care este membru în Consiliul de Administrație al ASA Târgu Mureș.
Echipa ASA Târgu Mureș a fost învinsă, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa CS Universitatea Craiova, în etapa a IX-a a Ligii I. Echipa din Târgu Mureș ocupă în prezent locul 6 în clasamentul Ligii I, cu 15 puncte.
Adrian Falub a preluat conducerea tehnică a echipei ASA Târgu Mureș în data de 25 martie.
Cristian Pustai a antrenat formația Pandurii Târgu Jiu până la 23 aprilie, când și-a reziliat contractul punând capăt unei colaborări de un an și aproximativ patru luni.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER