Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Emil Săndoi, a declarat, joi, că formația sa are potențialul să o învingă pe FC Viitorul în optimile de finală ale Cupei României – Timișoreana, informează site-ul oficial al grupării oltene.
„Putea să fie și mai rău, putea să fie și mai bine. Viitorul are o serie de jucători talentați, de perspectivă, dar noi avem avantajul terenului propriu, al fanilor care sunt convins că ne vor fi alături. Sperăm să ne calificăm mai departe. Avem potențialul să eliminăm Viitorul”, a spus Săndoi.
Managerul general al craiovenilor, Felix Grigore, consideră că a fost o tragere la sorți bună pentru echipa sa: „O tragere la sorți bună, având în vedere că am evitat echipele care în campionatul precedent s-au clasat pe primele poziții. Asta nu înseamnă că dacă am fi picat cu una dintre ele nu am fi putut-o învinge. Nici cu Viitorul nu vom avea un meci ușor. Dar, așa cum am mai spus-o, vom trata serios Cupa României, dorința noastră fiind să ajungem în fazele superioare ale competiției”.
Partidele din optimile de finală ale Cupei României se dispută, la 29 octombrie, în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER