Au pierdut, dar i-au impresionat pe ucraineni: „Steliștii au calitate, sunt convins că ne vom califica împreună”. Lens a remarcat un jucător al Stelei

Redactor:
Robert ZANFIR
Au pierdut, dar i-au impresionat pe ucraineni:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo Kiev a fost prea puternică pentru Steaua și a câștigat cu 3-1 al doilea meci din grupa J a Europa League. Olandezul Jeremain Lens este convins însă că cele două echipe se vor califica împreună în primăvara europeană.

„A fost un rezultat excelent contra unei echipe bune. Am făcut un joc bun.  Au arătat că au calitate. Eu sunt convins că noi și Steaua vom merge mai departe. Suntem cele mai bune din grupă. Singurul lucru care nu e clar e cine va fi pe primul loc. Favoriți suntem noi acum, dar nu se știe, vom juca și noi în România”, a declarat Lens la Dolce Sport.

Mijlocașul ofensiv spune că îl cunoaște pe Nicandro Breeveld și l-a remarcat pe Sânmărtean

„Îi știu pe Sânmărtean și Breeveld. Primul mi-a demonstrat ce calitate are. E foarte bun. Oricum, sunt mulți jucători la Steaua care au calitate”, a spus olandezul din echipa ucrainenilor.

  • Steaua București a fost învinsă joi, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), de Dinamo Kiev, într-un meci contând pentru etapa a doua a grupei J a Ligii Europa. Golurile au fost marcate de Iarmolenko ’40, Kraveț ’66 și Teodorczik ’90+2 pentru Dinamo Kiv, în timp ce pentru Steaua a înscris Rusescu, în minutul 89.

Steaua București: Arlauskis – Papp, Szukala, Varela, Latovlevici – Prepeliță, Sânmărtean – Chipciu, Iancu (Stanciu ’57, Rusescu ’82), Tănase – Keșeru. Antrenor: Constantin Gâlcă.

Dinamo Kiev: Ribka – Vida, Danilo Silva, Dragovici, Burda – Ribalka, Sidorciuk (Buialski ’76) – Iarmolenko, Belhanda, Lens (Kalitvințev ’83) – Kraveț (Teodorczik ’90+1). Antrenor: Serghei Rebrov.

Cartonașe galbene: Ribalka ’86 / Papp ’39, SzukaÅ‚a ’77, Prepeliță ’90+3.

Meciul a fost arbitrat de austriacul Robert Schorgenhofer, ajutat la cele două linii de conaționalii Matthias Winsauer și Roland Brandner. Rezervă a fost Richard Huebler, în timp ce arbitri adiționali au fost Rene Eisner și Dominik Ouschan.

Delegatul UEFA a fost armeanul Artur Azarian, în timp ce arbitrii au fost supervizați de irlandezul Gerard Perry.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Predicția englezilor: scorul cu care se va termina FCSB – Olympiacos + Atacantul care ”va da cel puțin un gol”
Predicția englezilor: scorul cu care se va termina FCSB – Olympiacos + Atacantul care ”va da cel puțin un gol”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB:
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB: "Da, va activa, absolut"
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
ȘOC! Gina Pistol l-a PRINS pe Smiley cu altă FEMEIE. A făcut sute de kilometri ca să o vadă
ȘOC! Gina Pistol l-a PRINS pe Smiley cu altă FEMEIE. A făcut sute de kilometri ca să o vadă
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Șoferii, trimiși obligatoriu la medic. S-a schimbat Codul Rutier în 2024. Reguli noi la permisul auto
Șoferii, trimiși obligatoriu la medic. S-a schimbat Codul Rutier în 2024. Reguli noi la permisul auto
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×