Competiția ciclistă Tour du Faso, programată între 23 octombrie și 2 noiembrie în Burkina Faso, a fost suspendată de teama izbucnirii unei epidemii de Ebola, deși în această țară nu a fost înregistrat niciun caz de febră hemoragică, informează AFP.
„Suntem în situația în care Ebola a lovit multe țări din regiune și noi credem că nu ar fi prudent să organizăm evenimente mari. Din acest motiv am decis să amânăm un anumit număr de activități, printre care și Tour du Faso”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernului, Alain Edouard Traore.
Cicliști din 12 țări, patru europene (Germania, Belgia, Franța și Olanda) și opt africane (Alegeria, Benin, Burkina Faso, Camerun, Coasta de Fildeș, Mali, Maroc și Togo), niciuna atinsă de Ebola, își anunțaseră participarea la această competiție.
Tour du Faso, una dintre cele mai importante competiții de pe continetul african, exceptându-le pe cele de fotbal, reprezintă un eveniment cu expunere majoră pentru Burkina Faso. Țara riscă să primească sancțiuni din partea Uniunii Cicliste Internațională, ale cărei reguli presupun anularea unei competiții cu cel puțin șase luni înaintea startului.
Deși nu a fost înregistrat niciun caz de ebola, autoritățile locale se declară insufcient pregătite pentru a combate o eventuală epidemie, astfel că au anulat o reuniune a Uniunii Africane, programată la începutul lunii septembrie, în capitala Ouagadougou, și un târg internațional de artizanat, care ar fi urmat să aibă loc între 31 octombrie și 9 noiembrie și la care erau așteptați peste 400.000 de vizitatori.
Febra hemoragică a provocat moartea a 3.338 de persoane în Africa de Vest, în cinci țări, Sierra Leone, Guineea, Liberia, Nigeria și Senegal, potrivit ultimului bilanț al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), efectuat la 28 septembrie și dat publicității miercuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER