Serhiy Zakarlyuka, fostul jucător al celor de la Arsenal Kiev și Sahtior Donețk, a decedat în această dimineață, într-un accident de mașină, lângă Poltava. Zakarlyuka, în vârstă de 38 de ani, se afla înmașină cu un alt fotbalist, Ruslan Levyha, acesta fiind grav rănit. Fostul internațional urainean era antrenor secund al echipei Naftovyk-Ukrnafta, care evoluează în prima ligă din Ucraina.
Zakarlyuka și-a inceput cariera de jucător în 1993, la Dnipro. Cele mai mari performanțe din carieră le-a obținut la Arsenal Kiev, unde a evoluat între 1996-2001 și a revenit în perioada 2006-2011. Pentru clubul din capitala Urainei, mijlocașul ofensiv a jucat 236 de meciuri, înscriind de 47 de ori. Printr ealte echipe la care acesta a jucat se numără Metalurg Donețk, Ilichivets Mariupol și Vorskla Poltava. În perioada 2002-2004, Zakarlyuka a fost selecționat de 9 ori în echipa națională a Ucrainei.
Ca antrenor, Serhiy Zakarlyuka a fost interimar la echipa pentru care a făcut istorie, Arsenal Kiev, în 2013, pentru ca, mai apoi, să devină secundul lui Evgeny Yarovenko, la Naftovyk-Ukrnafta.
Este cel de-al treilea fost internațional uccrainean care moare prematur anul acesta, după Valentyn Byalkevitch, care a suferit un anevrism cerebral și Andrey Gusin, care a decedat în urma unui accident de motocicletă.
Articol publicat de Mihai Moacă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER