Dacia Lodgy Stepway, mașina de familie care face tranziția spre crossover, a fost dezvăluită la Salonul Auto de la Paris

Dacia Lodgy Stepway, mașina de familie care face tranziția spre crossover, a fost dezvăluită la Salonul Auto de la Paris
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

La 15 ani de Dacia-Renault, cel mai important producător de autoturisme din România a aniversat la Salonul Auto de la Paris această bornă semnificativă, prezentând patru modele în premieră mondială – variante îmbunătățite ale unor mașini care au adus profit uzinelor din grupul Renault.
Dacia este campioana premerielor mondiale ale acestei ediții, cu patru prime-apariții (Lodgy Stepway, Dokker  Stepway precum și două ediții speciale Duster Air și Sandero Black Touch, desenate special pentru piața franceză), în fața unor coloși ai industriei: Ford (trei mașini prezentate în regim de premieră mondială: C-MAX, S-MAX, Grand C-MAX), Peugeot (trei premiere mondiale: 308, și două mașini concept – Quartz și Exalt), Toyota, Mercedes-Benz, KIA, Audi, BMW sau Citroën – cu câte două premiere mondiale, potrivit ghidului oficial al „2014 – Paris – Mondial de l”Automobile”.

Standul a găzduit șapte modele

La ceas aniversar, Dacia, o marcă româno-franceză, a stat la masa bogaților la Paris, în pavilionul 1, cel aflat la intrarea principală dinspre stația de metrou Porte de Versailles, acolo unde se află centrul principal pentru presă și zona de făcut acreditări. Colegă cu firma mamă-Renault, cu alte două nume grele din industria automobilelor din Franța – Citroën și Peugeot, dar și cu Ferrari, Maserati sau Aston Martin, Dacia și-a prezentat modelele într-un stand luminos, degajat, fără multe artificii, care a găzduit șapte automobile. Plasat vizavi de standul Michelin și de mașina de Formula E cu pneurile semnate de furnizorul francez de anvelope sport și de larg consum, standul Dacia a atras atenția jurnaliștilor, fiind constant populat.

Logdy Stepway urmează formula de succes de la Sandero: face trecerea către zona de crossover, rămânând în același timp o mașină de familie. Noul autoturism, care continuă seria lansată inițial în 2012, impresionează cu un nou look mai agresiv, în special grație modificărilor aduse părții din față, cu un aspect masiv, robust care creează senzația de mașină de forță, care poate face față oricăror provocări. Este disponibilă în trei versiuni – două pe benzină și una diesel, cu cinci sau șapte locuri, iar noua mașină menține aceeași culoare Bleu Azurit, devenită o marcă în sine a liniei Stepway. Automobilul prezintă un contur specific liniei, de culoare neagră, asortat cu detalii crom-satinate. Jantele sunt alcătuite din aluminiu, ceea ce asigură un plus la capitolul calitate.  

2,2 miliarde de euro, investiția Renault

Bordul clasic, stopurile stilizate, cu o formă modernă, inedită se îmbină cu un element inedit de design, caracteristic liniei de crossover a Dacia: numele Stepway este inscripționat pe caroseria mașinii, pe portiera din față, chiar sub oglinda retrovizoare (un element remarcat și la Sandero Stepway, dar și la Citroën Xsara Picasso, cu mențiunea că în acest caz, numele liniei nu apare pe ușă, ci în imediata sa apropiere, spre botul mașinii). Scaunele beneficiază și ele de aceeași inscripție, de culoare deschisă, asortată cu finisajele bordului, oferind un plus de eleganță monovolumului Dacia, care se dorește la fel de profitabil ca și varianta similară a Sandero-ului, care a reprezentat 50% din vânzările totale ale modelului.
 Ca noutate, se remarcă apariția unor buzunare speciale pentru scaunele din față, destínate transportului securizat și comod al bagajelor. Lodgy Stepway introduce sistemul de climatizare ca standard, în locul sistemului de aer condiționat, un pas către o poziționare ușor diferită, în rândul mașinilor mai scumpe.

Renault deține începând din 1999 51% din uzina Dacia de la Mioveni, iar investiția totală de-a lungul celor 15 ani de parteneriat s-a ridicat la aproximativ 2,2 miliarde de euro. Interesant este că niciuna dintre cele două noi modele Stepway (inclusiv Lodgy), care vor fi disponibile în România începând din 2015, nu sunt produse la uzina de la Mioveni, care a produs peste 4 milioane vehicule, și a exportat mașini în 34 de țări ale lumii. Prețul de pornire anunțat deocamdată de Dacia este destinat pieței franceze, fiind de 14.200 de euro, un cost mai mic fiind așteptat pentru piața românească.

La Paris, Dacia a mizat pe interacțiunea cu publicul, exploatând istoria selfie-urilor și propunându-și să aducă o amintire nostimă tuturor vizitatorilor săi.

Specificații Lodgy Stepway

Două variante de motorizare pe benzină:

  • Motor Tce, 115 cai-putere, cutie de viteză mecanică în 5 trepte, consum de 5,7 litri/100 km3 în versiunea de 5 locuri  (în ciclu mixt de utilizare), 131 g/ km3 emisii CO2 și respectiv consum de 5,9 litri /100 km3 și 135 g/km3 emisii de CO2  la varianta de 7 locuri
  • Motor 1.6 MPI, 85 cai-putere, cutie de viteze mecanică în 5 trepte, consum mixt de 7,0 litri / 100 km3, emisii CO2 de 161 g/km3


Motorizare diesel:

  •  Motor de 1.5 dCi, care dezvoltă o putere de 90 sau 110 CP, corespunzător unui consum redus de 4,2 litri / 100 km3 (cu emisii CO2 de 109g/km 3) și 4,4 litri /100 km3 (cu 116g/km 3 de CO2).
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×