„Barcelona ar putea să nu mai joace în prima ligă din Spania”. Motivul incredibil e explicat de șeful Ligii din Spania

  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal din Spania, Javier Tebas, a declarat la un post de radio din Spania că Barcelona și Espanyol ar putea fi excluse din fotbalul spaniol, în cazul în care Catalunia își declară independența.

  • Pe modelul scoțian, care a eșuat, votanții răspunzând în majoritate negativ, Catalunia va avea un referendum de independență pe 9 noiembrie

În luna septembrie, 1,8 milioane de catalani s-au strâns pe străzile Barcelonei pentru un marș care cerea independența Cataluniei față de Spania. Un marș destul de tensionat, având în vedere că Guvernul de la Madrid nu aprobă referendumul popular pentru independență care va avea loc pe 9 noiembrie, iar Curtea Supremă din Spania a declarat ilegal cadrul în care se va desfășura referendumul. Însă catalanii sunt deciși să continue organizarea referendumului, un exercițiu democratic care ar putea avea, însă, consecințe serioase asupra simbolului Cataluniei, FC Barcelona.

„Legea sportului nu prevede că echipe din afara Spaniei, cu excepția Andorrei, să joace în Primera”

Motivul a fost explicat chiar de șeful Ligii Profesioniste de fotbal din Spania, Javier Tebas și stă ascuns în Legea Sportului din Spania, care susține că în liga de fotbal din Spania pot evolua doar echipe din Spania și dintr-un singur alt stat, Andorra, un Principat aflat în Nord-Estul Spaniei, în Munții Pirinei, la granița cu Franța. „Dacă provincia Catalunia își va dobândi independența, atunci Barcelona și Espanyol nu vor putea juca în prima ligă spaniolă. Iar acest lucru e scris clar în Legea Sportului: doar echipele dintr-o singură țară pot evolua în competițiile sportive, iar aceasta e Andorra”, a spus Javier Tebas, președintele LFP, la postul de radio Onda Cero.

nteresant e că și alte echipe catalane, precum Sabadell sau Girona, care fac parte din liga secundă spaniolă, ar trebui excluse. Singura șansă pentru ca Barcelona să continue în La Liga ar fi ca Legea Sportului din Spania să fie modificată, pentru a permite și echipelor catalane să evolueze.
 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×