Cred că avem cu Chiricheș o problemă mult mai spinoasă decât ne-am fi închipuit. Deocamdată, dilema se reduce îngăduitor către zona înțelegerii totale și necondiționate a unei adaptări întârziate la fusul londonez și chiar și la mămosul „lasă, dom’le, că doar a gafat la Tottenham, nu la un meci al naționalei”.
O eroare de plasament, un semiluft ridicol – de tipul Rădoi cu Rosenborg – și un henț pe care scria penalty nu sunt un capăt de țară niciunde. Inclusiv în Premier League unde nu e sfârșit de săptămână să nu te minunezi amuzat de câte o eroare monumentală. Se întâmplă. Tristă, chiar dureroasă e însă constatarea că Vlad Chiricheș aproape că nu mai știe jocul, mai toate fazele care-l implică au rezolvări anapoda, aiuristice. Se scarpină obsesiv cu stânga la urechea dreaptă. Licitează la nesfârșit flerul intercepției – ca un mijlocaș de acoperire sadea -, de unde și senzația apăsătoare că raidul adversarului îl prinde mai mereu poziționat strâmb, pare în contratimp cu coechipierii, cu faza în sine. Chiricheș a făcut un talmeș-balmeș din fișa postului de fundaș central.
Nu e antrenor căruia să nu-i tresalte inima atunci când își admiră un fundaș central ieșind zvelt, maiestuos cu balonul la picior și încercând să dezvolte un contraatac frontal. În cazul lui Chiricheș însă, orice balon recuperat în propria treime atrage irezistibil, ca un magnet, un dribling, urmat de un al doilea dribling, de un al treilea dribling, de un șirag de driblinguri. De multe ori, această cascadă de fente și driblinguri nu-i iese lui Messi, bineînțeles că nu-i prea iese nici lui Chiricheș. Uriașa diferență, esențială e că lui Chiricheș nu-i prea ies toate aceste floricele inutile și riscante chiar în preajma propriului careu. Acolo unde gafele sunt mult mai vizibile și cântăresc mai greu. De ce să joace o fază simplu, în registrul banalului recuperare – pasă – demarcare, când se poate complicat, nu?
Chiricheș dă senzația că-și joacă întreaga carieră la fiecare meci al lui Spurs, i se pare musai ca în 90 de minute să scoată de trei ori balonul de linia propriei porți și să dea cel puțin două goluri. Se simte mereu obligat să demonstreze că e cel mai sofisticat fundaș din Insulă. Și sfârșește adesea prin a face o nefăcută. Pentru că pocinogul se întâmplă (încă) doar pe raza apărării lui Tottenham, Pițurcă e îngăduitor, poate chiar relaxat, dar oricum nedumerit de imaginile cu Chiricheș în tricoul londonezilor. Probabil că acum regretă că s-a grăbit într-atât să-i agațe de braț banderola de căpitan. Veți obiecta că n-are nicio legătură, dar poate că și mingea bubuită direct în capul lui Goian, aflat la doar câțiva pași, la antrenamentul naționalei, are tâlcul ei, de ce nu?!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER