Diferența dintre România și Ungaria pare, pe hârtie, mai mare ca niciodată. Valoarea primului „11” pe care Pițurcă îl va trimite sâmbătă seară, pe Național Arena, va fi aproape de două ori mai mare decât cea a maghiarilor.
După scorul de neprezentare (3-0) administrat de tricolori în 2013, în preliminariile pentru Mondialul brazilian, ungurii vin la București cu gândul revanșei. Dar premisele nu sunt favorabile pentru adversari, care au la dispoziție un lot extrem de modest, din care se remarcă doar doi fotbaliști: Dzsudzsák (Dinamo Moscova) și Szalai (Hoffenheim).
Referindu-ne strict la cifre, observăm că diferența dintre formațiile probabile care vor evolua peste trei zile este extrem de mare în favoarea noastră. Nu doar în ceea ce privește numele și echipele de club la care evoluează jucătorii, ci și cota de piață a acestora. În acest moment, România este cotată aproape de două ori mai bine decât naționala lui Dardai, iar diferența ar fi fost și mai mare dacă în primul „11” al lui Pițurcă ar fi fost „eligibil” Bourceanu (cotat la 5 milioane de euro), în prezent accidentat.
România
Total: 41,8 milioane de euro
Ungaria
Total: 23,95 milioane de euro
Mai mult, echipa titularilor maghiarilor este mai slab cotată și decât primul „11” al Stelei, liderul din Liga 1.
Steaua
Total: 26,8 milioane de euro
*sumele sunt exprimate în milioane de euro, conform informațiilor prezentate de site-ul de specialitate transfermarkt.de
România – Ungaria se joacă sâmbătă, de la ora 19:00, pe Național Arena. Partida este transmisă în direct de TVR și are acoperire totală pe ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER