Cel mai frumos gol al carierei lui Pele nu a fost filmat, iar pentru ca oamenii să poată vedea această „bijuterie”, cu ajutorul unor oameni prezenți atunci în tribune, dar și cu ajutorul starului brazilian, acesta a fost reconstituit digital.
Pe 2 august 1959, atunci când a fost marcat acest gol, în derby-ul local dintre Santos și Atletico Juventus, în tribune nu se afla vreo cameră de filmat. Pele a primis o pasă de pe dreapta, l-a fentat din preluare pe primul adversar, apoi a lobat alți doi fundași, iar după ce a rămas singur cu portarul advers, a mai lobat o dată balonul și peste acesta, marcând apoi în poarta goală.
La 15 ani, Pele a ajuns la juniorii de la Santos, unde a rămas un an, la 16 trecând deja la seniori. La FC Santos el a jucat în perioada 1956-1974. Cu FC Santos, Pele a câștigat de două ori Copa Libertadores, de două ori Cupa Intercontinentală, de 11 ori campionatul Paulista și de șase ori Cupa Braziliei. În 1975, a trecut la echipa nord-americană New York Cosmos, alături de care a câștigat titlul național în 1977. De-a lungul carierei, Pele a marcat 1281 de goluri în 1363 de meciuri.
Pele a fost numit de FIFA fotbalistul secolului în anul 2000, la egalitate cu argentinianul Diego Maradona. Pele a primit acest premiu după o controversă, deoarece, în urma unui sondaj, favorit era doar Maradona. Însă, mulți observatori s-au sesizat, apreciind că sondajul nu este corect, deoarece multe voturi erau ale tinerilor care nu l-au văzut pe Pele jucând și l-au votat doar pe Maradona. Astfel, s-a constituit o comisie FIFA care l-a ales pe Pele, iar premiul a fost acordat ex-aequo, pentru Pele și Maradona.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER