Jucăm cu porțile închise meciul cu Irlanda de Nord? „Intuiesc o pedeapsă drastică din partea UEFA”. România, la mâna unui colonel german de poliție extrem de sever

Jucăm cu porțile închise meciul cu Irlanda de Nord?
  • Publicat:
  • Actualizat:

România riscă să joace fără spectatori cel puțin partida de luna viitoare, cu Irlanda de Nord, din cauza incidentelor grave petrecute sâmbătă, la întâlnirea cu Ungaria, de pe Arena Națională. Răzvan Burleanu, președintele FRF, a revenit asupra declarațiilor oferite la finalul meciului, atunci când lăuda organizarea, și 12 ore mai târziu a postat pe site-ul federației un mesaj prin care se detașează de firma pe care federația a angajat-o să asigure securitatea.

În săptămâna premergătoare partidei România – Ungaria 1-1, disputată sâmbătă în preliminariile Europenelor din 2016, atât Federația Maghiară de Fotbal, cât și cea condusă de Răzvan Burleanu au emis comunicate în care au rugat suporterii celor două naționale să aibă un comportament civilizat. Ambele instituții atrăgeau atenția asupra sancțiunilor pe care le-ar avea de suferit din partea UEFA: amenzi usturătoare sau, mai rău, disputarea următoarelor meciuri fără spectatori. „Acesta este un eveniment sportiv, nu un război”, au spus oficialii celor două federații.

Atunci când ProSport anunța, vineri, că FRF a comis o gafă monumentală, sporind inutil riscul de conflict la meciul dintre România și Ungaria atunci când a oferit 1.100 de bilete galeriei dinamoviste în aceeași peluză în care aveau să fie așezați și maghiarii, telefoanele au început să sune în redacție. Nu era considerată „gafă monumentală”, atâta timp cât suporterii celor două naționale aveau să fie despărțiți de un sector ocupat în totalitate de reprezentanți al Jandarmeriei. O altă greșeală remarcată încă de miercuri de ProSport a fost aceea că FRF a acordat mii de bilete galeriilor a 12 echipe, nucleele de fani ocupând zone compacte și „construind” astfel pe stadion nenumărate focare de potențială agresivitate.

Realitatea din timpul partidei nu a dat dreptate federației, ci a dus la formarea unei alte întrebări: „Cum ar fi fost dacă?”. Inutil acum de imaginat. Rămân petele de sânge din cele două peluze, rămân pozele surprinse de fotografi în momentul în care pumnii celor de la BGS au fost împărțiți în stânga și în dreapta, rămân ochii roșii și senzația de usturime în momentul inhalării gazelor, care au obligat cei aproximativ 50.000 de fani să țină mâna la nas și la gură, nicidecum la inimă, așa cum fuseseră rugați de FRF în momentul intonării imnului național.

Burleanu a dat vina pe suporteri, Tamaș a văzut doar o torță aruncată

„Ceea ce îmi doresc, în momentul de față, ca orice suporter român, este să avem posibilitatea ca și meciul următor să îl vedem cu tribunele pline, să nu primim o sancțiune. Gândiți-vă ce ar fi fost dacă nu erau aceste măsuri de securitate! În același timp, suporterii nu au înțeles acest mesaj. O să încercăm să găsim argumente de a reduce gravitatea acestor incidente și probabil vom vorbi doar de o sancțiune financiară”, a declarat Burleanu imediat după meci, spunând că este mulțumit de organizarea partidei și arătând cu degetul suporterii care nu ar fi înțeles nimic din comunicatele federației de dinaintea întâlnirii. Nu a pomenit niciun cuvânt despre incidentele grave cauzate de intervenția BGS. Nu a remarcat faptul că, în ciuda controalelor repetate efectuate asupra fanilor maghiari, de la gară și până la intrarea în arenă, aceștia au reușit să introducă zeci de petarde și de torțe, pe care aveau să le arunce în galeria dinamovistă. Așa cum era de așteptat, nici dinamoviștii, căliți în luptele de pe stadioane, nu au rămas datori.

De cealaltă parte, Gabi Tamaș, fundașul celor de la Watford, accidentat pentru cel puțin șase luni și așadar absent de la partidă, a comentat incidentele din tribune aproape la fel de bine ca președintele federației. „Ar fi o pierdere foarte mare dacă am avea terenul suspendat. Suporterii ne-au încurajat din minutul 1 și până în minutul 95. Ce să faci dacă mai aruncă o torță? Este normal să se arunce torțe și fumigene, există o rivalitate între români și maghiari”, a declarat acesta.


Incidentele petrecute la peluza nord a stadionului, acolo unde se aflau suporterii de la Dinamo și U Cluj, au lăsat urme pe Național Arena. La finalul partidei, erau lesne de observat petele de sânge cauzate de excesul de zel al celor de la BGS

„Intuiesc o pedeapsă drastică. Cred că au fost grave probleme organizatorice”

ProSport a cerut public celor de ala BGS să ancheteze incidentele cauzate de intervenția în forță a angajaților săi și să ofere explicații. Răspunsul firmei de pază s-a limitat la următorul mesaj: „Reveniți luni, pentru că astăzi este duminică”. O declarație a unui fost oficial al FRF, care a dorit să își păstreze anonimatul, atenționează însă asupra sancțiunilor UEFA: „Nu am auzit la niciun meci al naționalei așa ceva. În primele 15 minute parcă era poligonul de la Tunari. Cred că au fost grave probleme organizatorice, iar pe fondul dosarului pe care îl avem deja la UEFA, intuiesc o pedeapsă drastică”.

Ofițerul de securitate trimis de UEFA la meci a fost germanul Michael Kuchenbecker, colonel în poliția germană, fost comandant al poliției din Dortmund. La UEFA este renumit ca fiind un tip sever, care își face meseria fără a fi influențat în vreun fel, iar raportul lui va conta decisiv.

Reputația ofițerului de securitate indică pericolul iminent de a disputa cel puțin un meci fără spectatori, nu doar o amendă usturătoare pentru federație. Florin Prunea, fostul șef al departamentului internațional FRF, în prezent delegat UEFA la meciurile internaționale, a atras și el atenția asupra sancțiunilor pe care urmează să le primim: „Sunt decisive raportul observatorului și al ofițerului de securitate. Ei sunt obligați să aibă și imagini cu ce s-a întâmplat. Din punctul meu de vedere, nu avem cum să scăpăm de sancțiuni. Acum va conta ce și-au notat cei doi. Să sperăm că nu știu românește sau ungurește, ca să fi înțeles scandările. Dacă în raport vor fi trecute doar petardele, fumigenele și alte efecte pirotehnice, avem o șansă să scăpăm doar cu o sancțiune financiară”.

Nu am fost la meci. Am primit invitație, dar nu am onorat-o. Lăsați, că numai prin forță se poate la noi. Și ce dacă au fost și victime colaterale? În război mai există și așa ceva. Și nu fiți naivi, că nimeni nu este lovit nevinovat. Nu cred că o să jucăm cu porțile închise. În schimb, sunt sigur că o să primească federația o amendă foarte mare.
Dumitru Dragomir, fost președinte LPF


Fotoreporterul Alexandru Hojda a surprins momentul în care cei de la BGS au atacat spectatori nevinovați din peluza nord. În imagine se observă cum unul dintre bodyguarzi îndreaptă un spray paralizant spre o domnișoară, probabil un „element periculos” în logica stewarzilor

Totul a început înainte de meci, din excesul de zel al Jandarmeriei

Momentul intonării imnului României a reprezentat apogeul afișării arsenalului pirotehnic al celor două galerii. În ciuda faptului că FRF a insistat, în zilele ce au precedat partida, ca toți spectatorii să asculte imnul cu mâna la inimă, la peluza nord s-a purtat un adevărat război între suporterii maghiari și cei de la Dinamo și „U” Cluj. Niciunui „ultras” nu i-a păsat de imn în măsura în care s-a concentrat pe încercarea de a-și răni rivalii. În videoclipul de mai jos, timp de un minut și 36 de secunde, între cele două părți zboară zeci de torțe și petarde. Dincolo, la peluza sud, fanii Stelei și cei ai Rapidului au folosit și ei torțe.

40,5% reprezintă lozincile xenofobe din totalul de scandări pe care suporterii români le-au strigat pe parcusul meciului dintre România și Ungaria

A fost momentul care a dus la prima intervenție a Jandarmilor în interiorul stadionului. Gazele lacrimogene s-au făcut simțite pe tot parcursul partidei. Ochi roșii, gât care ustură, strănut repetat. Au fost câteva dintre consecințele zelului Jandarmeriei.

Costin Ștucan, prezent la stadion, a surprins imagini desprinse din scenele de război. Copii afectați de gaze, un adolescent cu dizabilități împins de un prieten pentru a fugi de furia jandarmilor, cu ochii în lacrimi. Sunt câteva dintre lucrurile care nu s-au văzut, dar despre care s-a scris. Cine trebuia să vadă, adică șeful FRF, s-a limitat la a zâmbi la final și la a arăta cu degetul către fani. Mulți dintre ei, nevinovați. Iar consecințele, probabil unele greu de suportat pentru federație, nu vor întârzia să apară. E greu de crezut că vom juca următoarele partide cu suporteri în tribune.

PS: La mai mult de 12 ore distanță de la declarația în care arăta cu degetul suporterii români și lăuda organizarea partidei, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a reacționat. „Am spus, imediat după meciul cu Ungaria, că măsurile de securitate și-au atins scopul. M-am referit exclusiv la măsurile prin care s-a evitat un contact fizic violent între fanii maghiari și cei români. În această dimineață am descoperit fața nevăzută a partidei, una dureroasă, care nu necesită multe comentarii, ci măsuri ferme. Mulțumesc presei pentru informațiile și imaginile furnizate. S-au petrecut lucruri de neacceptat, intolerabile pe un stadion din România. Regret incidentele produse între forțele de ordine și suporteri, îmi cer scuze față de fanii care au avut de suferit din cauza abuzurilor și excesului de zel. Federația Română de Fotbal condamnă atitudinile violente și nejustificate la adresa suporterilor.

Îi asigur pe toți cei care au avut de suferit că vinovații vor plăti. La întoarcerea delegației române din Finlanda voi purta o discuție fermă cu conducerea companiei care a avut responsabilitatea securității pe Arena Națională. Acest moment a fost picătura care a umplut paharul în ce privește Legea 4 și prevederile ei. Așa cum am promis suporterilor, în șase luni vom avea un nou proiect de lege”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul frf.ro.

CLICK AICI PENTRU POZELE DIN TRIBUNĂ‚ DE LA MECIUL DINTRE ROMÂNIA ȘI UNGARIA

Cristian Scutariu / Redactor
Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×