Tadici: „S-au câștigat Campionate Mondiale și Europene și fără un inter dreapta de mâna stângă”. Plusurile și minusurile naționalei după jocurile cu Ungaria și Rusia

Redactor:
Marius Hutu
Tadici:
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a terminat săptămâna „naționalelor” cu o victorie și trei înfrângeri, cel mai concludent joc fiind însă cel de sâmbătă, cu Rusia (28-20), când în teren a fost trimisă prima „garnitură”.

Naționala României și-a terminat, duminică, testele cu un nou meci în fața Rusiei, pierdut cu 33-31. Tadici nu le-a folosit în acest joc pe Ardean, Ungureanu, Nechita, Brădeanu, Oltean, Șerban și Chintoan. Selecționerul a încercat să ofere șansa de a intra fiecărei handbalsite pe care a convocat-o la lot. Cele patru extreme avute la dispoziție au jucat câte 30 de minute fiecare, Iuganu / Hotea – stânga și Chiper / Pîrvuț – dreapta, cei trei interi stânga (Buceschi, Tiron, Zamfir) au evoluat câte 20 de minute, în timp ce pivoții Pintea și Apetrei și-au împărțit sarcinile, prima a jucat în apărare, a doua în atac. „Chiar dacă am jucat cu un așa-zis lot B, deși au fost multe jucătoare și din prima echipă, am condus cu 27-24. N-am gestionat însă cum trebuie finalul și am pierdut, deși la 31-32 am avut șansa de a egala”, ne-a relatat Gheorghe Tadici.

Rezultatele înregistrate de naționalele României în această săptămână

  • Ungaria – România 28-22
  • România B – Rusia 28-31
  • România – Rusia 28-20
  • România B – Rusia 31-33

„A fost o săptămână dificilă pentru toată lumea, unele fete au jucat 3 meciuri, altele 3 și jumătate, cele mai tinere au avut și ele șansa de a intra în două partide. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, chiar dacă am bătut Rusia destul de clar în meciul care a contat cel mai mult. Adversara a venit la Oradea după o lună de pregătire, jucătoarele fiind foarte încărcate. Din experiență vorbesc, aceasta nu este fața Rusiei. Le-am mai prins și în 2007 așa, la Cupa Mondială n-au însemnat nimic, au fost ciuca bătăilor, iar după o lună când au >, au călcat pe toată lumea în picioare”, a declarat, pentru ProSport, Gheorghe Tadici. Selecționerul a tras mai multe concluzii după cele patru meciuri de pregătire, susținând că au fost și plusuri, dar și minusuri. „Cel mai important aspect este că se conturează o echipă pentru următorii 4-6 ani. Chiar dacă după acest ciclu olimpic vor mai ieși câteva handbaliste, sunt pregătite deja altele să le ia locul”, a precizat Tadici.

Constanța în joc și interul dreapta, principalele probleme ale naționalei

Cea mai mare problemă a României în această săptămână a fost lipsa de constanță. De altfel, antrenorul le-a și atras atenția fetelor, la sfârșitul acțiunii, că acest lucru poate costa mult echipa în economia unui turneu final, exemplul dat fiind cel cu Polonia de la ultimul Campionat Mondial. Atât cu Ungaria, cât și în două partide cu Rusia, tricolorele au avut multe minute în care s-au „rătăcit” în atac, motiv pentru care nu au marcat. Care a fost însă adevărata față a României în aceste patru partide? „Cele 43-44 de minute din partida cu Ungaria și jocul de sâmbătă cu Rusia, până am schimbat echipa”, a răspuns selecționerul.

O a doua problemă care a ieșit în evidență și la această acțiune a fost postul de inter dreapta. Tadici nu este însă îngrijorat: „Nu avem aceeași densitate de jucătoare în România ca și în partea stângă, dar s-au câștigat turnee de Campionate Mondiale și Europene fără a avea inter dreapta de mâna stângă. Este bine măcar dacă ai o extremă foarte bună în partea dreaptă”.

La capitolul plusuri ar putea fi trecut sistemul de apărare, staff-ul tehnic încercând mai multe cupluri de apărători centrali și intermediari, dar și un atac mai disciplinat, cu o mai bună circulație a mingii. Lucruri semnalate în primul rând atunci când s-a jucat în formula de bază.

În altă ordine de idei, selecționerul a susținut că nu se poate vorbi de un lot de 16-18 jucătoare pentru Europene în acest moment, având în vedere că urmează șase săptămâni pline de competiții: „Grija mea cea mare este cum vor veni fetele la lot înaintea turneului final. În decurs de 35 de zile au fost handbaliste care au jucat între 9 și 11 jocuri, ceea ce este destul de mult. Iar cinci handbaliste s-au accidentat după luna septembrie. Urmează o perioadă foarte încărcată, cu meciuri în cupele europene și campionat. Prima problemă a mea este cea legată de sănătatea fetelor. Degeaba faci acum un lot”.

Două meciuri cu Germania și unul posibil cu Serbia până la startul Europenelor

Campionatul European din Croația și Ungaria se va desfășura în perioada 7-21 decembrie, până la start România urmând să mai susțină trei meciuri de pregătire. La sfârșitul lunii noiembrie, tricolorele vor merge în Germania pentru două jocuri de verificare cu reprezentativa țării gazde, revanșa din primăvară, iar pe 3-4 decembrie vor mai juca, la Oradea, încă un meci de vefrificare. Selecționerul Gheorghe Tadici așteaptă un răspuns din partea Serbiei.

România va juca la Euro în aceeași grupă cu Norvegia, Danemarca și Ucraina. Tot în această săptămână, adversarele tricolorelor au înregistrat următoarele rezultate:

  • Norvegia: 31-27 cu Brazilia și 23-15 cu Franța
  • Danemarca: 19-22 cu Franța și 28-24 cu Brazilia

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania prezidențială
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu,…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×