Suporterii rivalizează cu miliardarii. Fanii i-au plătit lui Portsmouth datoriile de 7 milioane de lire

Suporterii rivalizează cu miliardarii. Fanii i-au plătit lui Portsmouth datoriile de 7 milioane de lire
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

  • Pompey Supporters Trust, compania administrată de fanii lui Portsmouth, care conduce echipa din liga a patra engleză, a salvat clubul de la faliment, după ce membrii săi au donat bani pentru a readuce clubul pe linia de plutire. Portsmouth are o medie de 15.545 de spectatori pe meci, cea mai mare din al patrulea eșalon, ultimul profesionist din Anglia

În 2008, Portsmouth reușea să câștige Cupa Angliei, a doua din istorie, și primul trofeu al clubului după o pauză de 58 de ani. Părea că echipa din Sudul Angliei intră pe un trend ascendent și chiar poate să devină una dintre cele mai bune echipe din Premier League. Șase ani și trei alți patroni mai târziu, Portsmouth a ajuns în liga a patra, ultima profesionistă din Anglia. Trecând prin două insolvențe și la un singur pas de faliment, „Pompey” și-a găsit, însă, echilibrul doar după ce a fost achiziționată de o companie controlată de suporteri, care au devenit, astfel, proprietarii echipei. Și au reușit să scoată echipa din insolvență, plătind în avans toate datoriile.

CINCI PROPRIETARI ÎN MAI PUȚIN DE ȘASE ANI

Povestea renașterii lui Portsmouth începe, de fapt, cu momentele mai puțin plăcute ale clubului din orașul-port din Sudul Angliei. În 2006, Milan Mandaric vindea clubul contra sumei de 60 de milioane de euro lui Alexandr Gaidamak, un miliardar rus care avea doar 29 de ani în momentul în care l-a cumpărat. Trei ani mai târziu, Gaidamak, alături de tatăl său, au fost acuzați de spălare de bani, iar tânărul miliardar rus i-a vândut clubul unei companii deținute de Sulaiman al-Fahim, un miliardar din Dubai, care a cedat acțiunile doar șase săptămâni mai târziu lui Ali al-Faraj, un businessman din Arabia Saudită, după ce Fahim nu a reușit să strângă sumele necesare pentru a scoate echipa din criza financiară.
Interesant este, însă, că nu Faraj a susținut echipa, ci Balram Chainrai, un cămătar din Hong Kong. În februarie 2010, Chainrai a devenit acționarul majoritar al echipei, preluând formația engleză de la Faraj, care nu venise la niciun meci al formației pe care o deținea. Iar de aici a început dezastrul pentru Portsmouth. La nici o lună de la decizie, Portsmouth a intrat în insolvență, la cererea lui Chainrai, menținându-se cu greu în liga secundă. Un an mai târziu, Chainrai a vândut clubul lui Vladimir Antonov, un bancher rus, care a fost arestat în noiembrie 2011, în Lituania, pentru fraudă. Evident, fără fonduri, Portsmouth a intrat din nou în insolvență, pentru a doua oară, iar rezultatul a fost retrogradarea, având în vedere că în Anglia practica des întâlnită în România e penalizată cu minimum 10  puncte penalizare.

DATORII DE ȘAPTE MILIOANE DE LIRE STINSE DE SUPORTERI ÎNTR-UN AN

După cinci patroni care au condus dezastruos clubul, fanii au simțit că e nevoie de o schimbare. S-au coalizat într-un trust constituțional al suporterilor, Pompey Supporters Trust (PST), prin care au încercat să preia conducerea grupării. După o luptă dificilă cu Chainrai, al cărui împrumut nu fusese restituit de club și care avea titlu de creanță pentru stadionul echipei, Fratton Park, PST a reușit să achiziționeze echipa Portsmouth pe 10 aprilie 2013. După un an, PST a anunțat că are 2.300 de membri și a reușit să strângă circa 2,5 milioane de lire sterline. Dar, cel mai important, fondul suporterilor a stins toate datoriile acumulate de Portsmouth în ultimii zece ani, adică de șapte milioane de lire sterline, incluzând aici taxe neplătite, dar și sumele pe care le aveau de încasat jucătorii care au evoluat în sezoanele precedente. Iar de aici, fanii speră că pot capitaliza creșterea financiară, transformând-o în performanțe din ce în ce mai bune. Primul pas e promovarea în liga a treia. Însă deocamdată, Pompey e abia pe locul 12, cu 17 puncte din 12 meciuri, la șase puncte de locul trei, care asigură promovarea directă. Dar pe primul loc la audiență: în cele șase meciuri jucate pe teren propriu în acest sezon, Portsmouth are o medie de 15.545 de spectatori pe meci, de departe cea mai mare din liga a patra engleză. Dovadă că fanii își conduc clubul cu pasiune, dar și cu un model de business care ar putea rivaliza în viitor cu cel al marilor echipe din Insulă.

5 trofee are Portsmouth în palmares: două titluri, două Cupe și o Supercupă a Angliei

4,7 milioane de euro e valoarea lotului lui Portsmouth

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au primit vestea calificării
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
S-a aflat ce ascunde Călin Georgescu. Cine este și ce urmărește, de fapt
S-a aflat ce ascunde Călin Georgescu. Cine este și ce urmărește, de fapt
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×