Cristi Tănase este mai degrabă un jucător disciplinat tactic decât un adevărat număr 10. În același timp, Sânmărtean a reușit în 41 de minute să fie jucătorul care a creat cele goluri din care România a învins în Finlanda, 2-0.
Victor Pițurcă a refuzat ideea promovată de jurnaliști că Sânmărtean este un fotbalist de geniu. Statistica din meciul de aseară arată foarte clar că fotbalistul de 34 de ani a fost factorul decisiv în victoria României. În același timp, Tănase, preferatul selecționerului nu a adus niciun plus ofensiv în fața unor adversari care și-au arătat limitele.
Când o echipă are în componență un fotbalist care poartă numărul 10 pe tricou te aștepți ca acel fotbalist să fie cel care poate rezolva meciul de unul singur. Nu este cazul lui Cristi Tănase. Deși poartă tricoul care i-a făcut celebri pe Hagi, Balaci sau Dobrin, „Dodel” nu respectă aproape deloc calitățile fotbalistice pe care trebuie să le aibă un „decar”. Mijlocașul stânga are în continuare probleme în a-și depăși adversarul prin dribling sau măcar prin viteză. Pe durata celor 86 de minute cât a fost în teren, Tănase a preferat să dea pase scurte și înapoi.
Tănase, zero pentru ofensivă
Echipa de start a României în meciul cu Finlanda l-a scos în evidență pe Tănase titular, în locul celui mai bun jucător de pe teren din partida cu Ungaria, Sânmărtean. Părea că acțiunile ofensive vor fi purtate pe banda stângă, acolo unde Tănase a colaborat cu Raț, și nu pe dreapta, unde Torje primea foarte puțin ajutor din partea lui Luchin. Chiar și așa, „decarul” Stelei a fost neinspirat, iar jocul României a suferit enorm. În primele 45 de minute, Bogdan Stancu a primit foarte puține mingi utile din partea celor care au jucat în spatele lui. Singurele momente când Tănase a încercat să creeze pericol a fost când a centrat în careul advers, dar rezultatul a fost dezastruos, toate cele patru încercări fiind greșite. În plus, pe durata primelor 45 de minute, Tănase nu a reușit să își depășească adversarul prin dribling niciodată, deși a încercat de trei ori.
Dacă pe fază ofensivă Tănase nu a ajutat foarte mult, fotbalistul a fost mai util în apărare. Graficul de mai jos arată că fotbalistul Stelei a reușit patru intercepții în primele 45 de minute, trei dintre ele în propriul teren.
CRISTI TĂ‚NASE ÎN PRIMA REPRIZĂ‚
Sânmărtean a venit cu ideile
Ieșirea de la cabine nu a adus nimic nou printre tricolori. Pițurcă nu a făcut nicio schimbare, dar accidentarea lui Chipciu din minutul 49 l-a forțat pe selecționer să îl bage pe Sânmărtean în locul fotbalistului de la Steaua. Odată cu intrarea jucătorului de 35 de ani, fața României s-a schimbat complet. Mijlocașul de creație a reușit în doar opt minute să centreze pentru golul lui Stancu, iar apoi să obțină al doilea cartonaș galben pentru Ring. Spre final, Sânmărtean i-a mai pus pe tavă o minge lui Stancu, din care atacantul României a stabilit scorul final.
Exagerați când spuneți că Sânmărtean a fost genial! Eu aștept mai mult de la el Victor Pițurcă, selecționer România
Pe lângă faptul că Sânmărtean a fost cel care a schimbat în bine jocul naționalei României, fotbalistul a fost poate singurul care a încercat să dribleze, dar cum acest lucru mijlocașul Stelei n-a obișnuit deja. În cele 41 de minute pe care le-a petrecut pe teren, Sânmărtean a avut trei driblinguri reușite și cinci nereușite.
SÂNMĂ‚RTEAN ÎN PARTIDA CU FINLANDA (41 de minute)
Tănase, fricos și în a doua repriză
Odată cu intrarea lui Sânmărtean, Tănase nu a mai simțit nevoia de încerca acțiuni ofensive, iar jocul său a fost unul „la alibi”, cum s-ar spune în lumea fotbalului. Din cele 30 de pase reușite în partea a doua, 21 au fost înapoi, semn că „decarul” naționalei nu a încercat să creeze spații, ci a preferat să joace la siguranță. În schimb, a încercat poarta adversă, dar un șut a fost blocat și altul a fost prins de goalkeeper-ul finlandez.
5 pase greșite a avut Tănase în repriza a doua a meciului cu Finlanda
CRISTI TĂ‚NASE ÎN REPRIZA A DOUA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER