Simona Halep va juca luni, de la ora 16:00, primul meci de la Turneul Campioanelor care se desfășoară în această perioadă în Singapore. Adversară îi va fi Eugenie Bouchard, urmând ca sportiva din România care se află pe locul patru în clasamentul WTA să le mai întâlnească pe Serena Williams și Ana Ivanovic. În cealaltă grupă de la Turneul Campioanelor sunt Maria Șarapova, Petra Kvitova, Agnieska Radwanska și Caroline Wozniacki. Halep a fost impresionată de condițiile de desfășurare ale turneului: „Sunt de miercuri aici și chiar este o bucurie să fiu aici, pentru că Singapore este un oraș spectaculos, totul este frumos, totul este curat, toate sunt bine puse la punct și ai atâtea lucruri de văzut! Hotelul este incredibil, pisicina de deasupra este uimitoare. Am apucat să merg sus, am și mâncat acolo, dar nu am intrat încă în piscină. O voi face după turneu. Încerc să mă bucur că mă aflu aici și încerc să lupt pentru fiecare meci”, a declarat Halep la DolceSport.
Sportiva consideră că întâlnirea cu Serena Williams este cea mai importantă din această grupă, vorbind deschis și despre subiectul principal al carierei sale, un titlu de Grand Slam, pe care în acest an nu a reușit să-l câștige: „Momentan sunt la al doilea vis, că primul a fost să joc o finală de Grand Slam. Vreau să fiu foarte concentrată pe acest turneu ș după vacanță o să-mi pun un nou vis pentru anul viitor, dar în mare parte vreau să mai joc o finală de Grand Slam, dacă voi putea. Mi-am dorit să ajung aici, dar nu pot să zic că am și crezut că o să reușesc asta. Încerc să dau tot ce pot în fiecare zi, să am grijă de corpul meu, că accidentările apar foarte des la nivelul acesta. Încerc să mă bucur cu familia mea, prietenii și să cred în mine că pot să fac și mai mult, pentru că dacă am ajuns aici înseamnă că pot și mai mult”.
„Va fi o încercare foarte grea pentru mine întâlnirea cu Serena Williams. Foarte important pentru că o să văd la ce nivel mă aflu. Va fi un meci greu, dar nu doar meciul acela va fi greu. Toate sunt grele, așa că trebuie să mă concentrez bine și să-mi fac treaba pe teren”, a conchis Halep.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER