L-am cunoscut pe Mircea Neșu în ianuarie anul trecut la Oradea, unde ne-am întâlnit pentru a discuta despre… pictură! Era un om apăsat de durere și de necazurile care se țineau lanț în familia lui. Accidentarea cumplită a lui Mihăiță, boala gravă a soției, apoi și boala surorii lui Mihăiță. Parcă era prea mult pentru un singur om. A acceptat totuși să vorbim despre noul lui hobby, despre pictura pe sticlă, pentru că simțea, probabil, nevoia să se detașeze un pic de realitate. În pictură își găsise la un moment dat liniștea interioară. Picta ziua întreagă, îl apuca uneori noaptea până spre dimineață și numai în acele momente, cu pensula în mână și căutând culorile și umbrele potrivite, scăpa de nodul de tristețe care-i stătea permanent în suflet.
Citește aici reportajul cu Mircea Neșu despre pictura pe sticlă
Imaginați-vă, numai, un tată care-și vede propriul copil paralizat de la gât în jos, cu șanse infime să se mai facă bine! Copilul lui altădată plin de viață, de o energie nepământească, băiatul lui pe care l-a crescut cu dragostea aceasta nemărginită pentru sport, pentru mișcare, stă acum imobil într-un scaun cu rotile, scrie cu bărbia și se deplasează cu ajutorul butoanelor!!!
Mircea Neșu nu a fost un om cu credința lui Dumnezeu. Își explica totul științific, dar de la accidentul cumplit al lui Mihăiță a început să spere într-un miracol. „Tată, tu n-ai fost un apropiat al lui Dumnezeu, dar să știi că numai El mă mai poate vindeca!”, i-a spus la un moment dat Mihăiță părintelui său. Iar doctorul Mircea Neșu, fost arbitru și la 71 de ani pictor de icoane, a început să-l caute pe Domnul. Cum? „Prin rugăciune. Merg la biserică și citesc mult”, îmi spunea anul trecut.
Biserica, pictura, miracolul. Așa încerca acest om puternic să se detașeze de tot ce i se întâmplase, așa încerca să rămână în echilibru, să creadă într-o minune care să-i redea o viață normală fiului său.
L-am privit în ochi de multe ori în timpul discuției noastre. Cred că am văzut atunci cei mai triști ochi de pe pământ, dar și o luminiță mică, de speranță. Credea undeva ascuns în sufletul și în mintea lui în minunea aceea care poate veni oricând de la Dumnezeu. Ar fi dat orice să-și mai vadă fiul mergând…
În ultima vreme, era de nerecunoscut. Moartea soției a fost încă o lovitură groaznică. În plus, nu vedea progrese la starea lui Mihăiță care să-i dea speranțe de vindecare. Căzuse într-o depresie grea și nu avea stare. Povestesc cei care l-au mai văzut în ultimele luni: se mișca permanent dintr-o parte în alta, își mișca mâinile, se vedea că suferă, că trăiește intens și că nu găsește soluții, nu știe ce să facă. N-a mai rezistat suferințelor, iar inima i-a cedat aseară la spital.
Sunt convins că Mircea Neșu a plecat aseară spre Ceruri pentru a găsi miracolul vindecării fiului său.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER