Fostul internațional cehoslovac Vladimir Hrivinak, care a marcat pentru echipa Slovan Bratislava în finala Cupei Cupelor din 1969 cu FC Barcelona, a decedat, luni, la vârsta de 69 de ani, informează site-ul oficial al UEFA.
Hrivinak a câștigat Cupa Cupelor în 1969, atunci când Slovan Bratislava a învins, cu scorul de 3-2, pe FC Barcelona. El a câștigat și titlul de campion al Cehoslovaciei în sezonul 1969-1970.
Fostul fundaș a jucat 13 meciuri în naționala Cehoslovaciei și a participat la turneul final al Cupei Mondiale din 1970.
Vladimir Hrivinak s-a retras din activitate în 1976 și a antrenat formațiile DAC Dunajska Streda, Inter Bratislava și Matador Puchov.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER