Boxul românesc are o generație tânără valoroasă, fapt relevat și de întrecerile Campionatelor Europene pentru tineret, competiție ce se desfășoară la Zagreb, în Croația. Dintre cei opt pugiliști tricolori care au fost înscriși la turneul continental de antrenorii Feri Vaștag și Relu Auraș, cinci au ajuns să lupte pentru medalii, în sferturile de finală. Dintre aceștia, trei au coborât miercuri din ring învingători, având asigurat un loc pe podiumul de premiere.
Vaștag, alegere de gentleman
Primul care a făcut pasul în semifinale a fost Robert Jitaru (cat. 56 kg). Sportivul de la CSM Brăila a trecut la puncte (scor 2-1), după un meci în care și-a pus în evidență tehnica superioară, de slovacul Michal Takacs. Cu medalia deja asigurată, Jitaru va box în semifinale, pe 24 octombrie, cu Dzimitry Asanau, din Belarus. Mai interesantă este povestea prezenței lui Jitaru în lotul de Europene. Antrenorii Feri Vaștag și Relu Auraș au organizat înainte de plecarea la competiție câteva meciuri de selecție, între care s-a aflat și un duel la categoria 56 kg, între Marian Ruță, boxer de la clubul lui Vaștag, de la Reșița, și Robert Jitaru. Deși selecția a fost câștigată de Ruță, Vaștag a luat decizia să-l includă în lot pe Jitaru, spre surprinderea chiar și a antrenorilor de la CSM Brăila.
Arădoaie, două victorii prin KO
Celelalte două calificări în semifinale au venit în gala a doua a zilei de miercuri. Mustafa Arsen (60 kg) l-a învins la puncte, scor 3-0, pe Hay Lewis (Scoția), la finele unui meci pe care l-a dominat cu autoritate de la început până la sfârșit. Constănțeanul legitimat la Farul va boxa pentru un loc în finală cu rusul Maxim Krivtsov. În fine, o victorie spectaculoasă a obținut Andrei Arădoaie, la 81 kg. Dinamovistul l-a învins prin KO în repriza întâi pe moldoveanul Cristian Costantinov. Este a doua victorie înainte de limită a semigreului român după ce în primul tur l-a depășit prin KOTehnic în repriza a treia pe turcul Mehmet Ufuk Tekneci. În semifinale, Arădoaie îl va întâlni pe Islam Tekeev (Rusia).
În sferturi au pierdut Sorin Dobondi (64 kg), la italianul Vicenzo Arrechia, și Ion Pleș (52 kg), învins de ungurul Sandor Tar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER