Boxerul român Mihai Nistor (24 de ani) a câștigat primul meci disputat la profesioniști sub egida AIBA Pro Boxing (APB), divizia lansată de forul pugilatului amator mondial. Băcăuanul l-a învins vineri la Baku, în Azerbaidjan, printr-o decizie unanimă la puncte, după șase reprize, pe pugilistul german Ali Kiydin. Cei trei arbitri judecători au punctat astfel: 59-55, 58-56, 58-56, toți în favoarea supergreului român. În lipsa antrenorului său – Relu Auraș se află în Croația la Europenele de tineret -, Mihai Nistor l-a avut în colț pe germanul Zoltan Lunka, un fost campion mondial de amatori de origine română!
Această victorie i-a adus lui Nistor o bursă de 8.000 de dolari, dar l-a și propulsat pe drumul de calificare la JO. APB este prima competiție care oferă locuri cotă pentru Rio. În urma meciurilor de ierarhizare, primii doi clasați la fiecare categorie din APB (campionul și challengerul) se vor califica la JO din 2016.
Al doilea boxer român sub contract cu APB este Bogdan Juratoni. Mijlociul român va debuta pe 1 noiembrie contra ucraineanului Dmytro Mytrofanov, într-un meci ce se va disputa în Turcia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER