Cele mai așteptate transferuri ale iernii. 10 jucători care își pot schimba echipele în mercato

Cele mai așteptate transferuri ale iernii. 10 jucători care își pot schimba echipele în mercato
  • Publicat:
  • Actualizat:

Perioada de transferuri din iarnă se apropie, iar Europa abundă de jucători care sunt la final de contract, sau caută o nouă echipă, din diverse motive. Mai jos, puteți vedea o lista a celor mai buni 10 jucători care se vor transfera, probabil, în această iarnă și valoarea lor, conform site-ului transfermarkt.

Petr Cech (Chelsea) – 17 milioane de euro
Portarul ceh al celor de la Chelsea nu mai este titular la echipa londoneză, odată cu întoarcerea lui Thibaut Coutrois de la Atletico Madrid. Cel mai probabil, acesta se va despărți de Chelsea în această iarnă, iar mai multe cluburi din Europa îl doresc. Surprinzător, se pare că Cech este aproape de un transfer la Beșiktaș Istambul.

Victor Valdes (liber de contract) – 7,5 milioane de euro
Odată cu despărțirea de Barcelona din această vară, Victor Valdes nu și-a mai găsit echipă și este liber de contract. În ultima vreme, acesta s-a antrenat cu Manchester United, dar favoriți pentru achiziționarea sa ar fi cei de la Liverpool, aceștia având nevoie de concurență pentru Simon Mignolet pe postul de portar.

Pedro (Barcelona) – 25 de milioane de euro
Pedro joacă la prima echipă a Barcelonei din 2008, el fiind un produs al academiei „La Masia”. Totuși, odată cu aducerea lui Neymar și Luis Suarez, acesta nu mai este inclus în planurile antrenorului Luis Enrique, fiind rareori introdus în teren. Se pare că Arsenal ar fi favorită să îl transfere pe Pedro în iarnă.

Marco Reus (Borussia Dortmund) – 50 de milioane de euro
Borussia are un început de sezon foarte slab, iar vedeta echipei, Marco Reus, nu va mai rămâne la club, probabil. După ce în ultimul an i-au mai „furat” Borussiei doi jucători importanți (Mario Goetze și Robert Lewandovski), rivalii de la Bayern Munchen par favoriți pentru achiziționarea lui Reus. Totuși, și Real Madrid, dar și mai multe echipe din Premier League sunt interesate de mijlocașul german.

Sami Khedira (Real Madrid) – 30 de milioane de euro
Contracul lui Khedira cu gruparea din capitala Spaniei va expira în vară, iar acesta a declarat că nu își va prelungi înțelegerea, având în vedere că nu mai este titular. Pentru a nu se despărți de german fără să primesacă vreun ban, este foarte probabil ca Real să încerce să îl vândă în această iarnă. Mai multe echipe din Premier League și-au manifestat interesul față de mijlocașul în vârstă de 27 de ani, dar nici o revenire în Germania nu este exclusă.

Mats Hummels (Borussia Dortmund) – 35 de milioane de euro
    La fel ca Reus, Mats Hummels va dori, probabil, să plece de la Borussia, o echipă care nu își regăsește forma de anii trecuți. Deși se pare că Manchester United a renunțat la el, din cauza sumei mari cerută de clubul german, multe alte echipe sunt interesate de tânărul fundaș german, iar favoriți se pare că sunt londonezii de la Arsenal.

Arturo Vidal (Juventus) – 45 de milioane de euro
Mijlocașul chilian de 27 de ani a evoluat excelent la Campionatul Mondial din Brazilia, devenind o țintă pentru marile cluburi europene. Totuși, în vară nu s-a perfectat un transfer al acestuia, dar este foarte probabil ca acest lucru să se întâmple în campania din iarnă. Se pare că Manchester United este favorită să îl transfere pe Vidal, într-un posibil schimb cu Juan Mata.

Mario Balotelli (Liverpool) – 25 de milioane de euro
Atacantul italian de 24 de ani s-ar putea despărți de echipa engleză după doar 6 luni. Evoluțiile foarte slabe și scandalurile în care a fost implicat acesta i-au determinat pe oficialii lui Liverpool să îi dea o „perioadă de probă” de două luni (până la începutul campaniei de transferuri). Dacă Balotelli nu va confirma, el va fi vândut în ianuarie. Se pare că cei de la Napoli și-ar fi manifestat deja interesul pentru acesta.

Zakaria Bakkali (PSV Eindhoven) – 2,5 milioane de euro
Belgianul în vârstă de 18 ani a refuzat să își prelungească contractul cu clubul oldanez, iar mai multe cluburi din Premier League se pare că sunt interesate de serviciile sale. Favoriți la achiziționarea sa se pare că sunt cei de la Arsenal, fiind cunoscută politica clubului de a aduce jucători foarte tineri, cu potențial.

Martin Odegaard (Stromsgodset) – 1,5 milioane de euro
Poate că este o prezență neobișnuită printre atâtea nume mari, dar mijlocașul norvegian în vârstă de 15 ani pare că este hotărât să doboare cât mai multe recorduri. Recent, acesta a devenit cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată într-un meci de calificare la un Campionat European. Aproape toate cluburile mari din Europa au fost, sau sunt, interesate de Odegaard, dar se pare că acesta va merge, până la urmă, la Ajax. Clubul oldanez l-a asigurat pe tânărul norvegian că îl va ajuta în carieră și va fi inclus în prima echipă cât mai curând.

I-am exclus din această listă pe Juan Cuadrado și Paul Pogba, dar și pe alți jucători, deoarece aceștia au semnat contracte noi cu echipele la care evoluează.


Articol publicat de Mihai Moacă
 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×