Familia antrenorului Miriuță face bani din iaurt grecesc în Ungaria. Cifrele afacerii care se bazează pe o idee simplă

Familia antrenorului Miriuță face bani din iaurt grecesc în Ungaria. Cifrele afacerii care se bazează pe o idee simplă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

În unele cazuri, proverbul „așchia nu sare departe de trunchi” nu se validează. Este și situația în familia Miriuță. Fiul lui Vasile, Marco, a înțeles repede că nu are stofă de fotbalist și la 22 de ani s-a lansat în afaceri. Vasile Miriuță a fost cel care l-a încurajat. I-a dat banii ca să înființeze în Budapesta un lanț de magazine unde se vinde iaurt grecesc, după o franciză elenă. Tot antrenorul CFR-ului a studiat afacerea până ca Marco să o pună „pe roate”.

Un nou concept de deserturi funcționează destul de bine în Budapesta. Ideea le aparține unor greci și e simplă. Orice client își prepară singur desertul preferat, care are la bază iaurt grecesc. Paradoxal, acest concept de magazine care de la începutul anului trecut se dezvoltă în capitala Ungariei are legătură cu fotbalul din România. Unul dintre proprietarii celor două magazine din Budapesta este Marco Miriuță, tocmai fiul antrenorului de la CFR. „Este o firmă din Grecia care are 40-50 de magazine deschise. Eu, împreună cu un prieten de-al meu care e greco-maghiar, am luat franciza pentru Ungaria. Intri în magazin, îți iei un pahar, îți pui singur iaurt și îl combini cu ce vrei tu. Cu bomboane, ciocolată, vanilie sau fructe. La sfârșit ți se cântărește și plătești cam 1,5 euro pe suta de grame”, face o primă prezentare a ideii de afaceri Marco Miriuță.

„Nu avea rost să merg mai departe cu fotbalul”

Băiatul lui Miriuță vorbește cu o maturitate care nu-i trădează vârsta. La fel ca majoritatea băieților de fotbaliști, și-a încercat și el norocul în „sportul rege”. A jucat mijlocaș central, la fel ca tatăl său. Spune însă că nu a dorit să profite de numele tatălui și a decis să renunțe în urmă cu un an, după ce a realizat că direcția în care merge cariera sa de fotbalist nu este cea dorită.
„Am jucat fotbal la Ferencvaros, la juniori, și apoi în liga a treia din Germania, când stăteam acolo. Am fost la Cottbus, la echipa sub 19 ani și la cea sub 23 de ani. Pe la 16 ani am fost selectat și în lotul lărgit pentru naționala de juniori a Ungariei. Mi s-a oferit un nou contract cu echipa a doua a echipei Energie Cottbus, dar n-am mai vrut. Eu am spus de la început că dacă la 20 de ani nu prind un contract profesionist adevărat renunț. Nu are rost să joc în ligile inferioare. În afaceri câștig mult mai bine decât în ligile inferioare, dar și riscurile sunt mai mari”, își motivează decizia Marco Miriuță.

35.000 de euro pentru început, de la Vasile Miriuță

Cu ghetele de fotbalist „în cui”, Marco a fost convins de asociatul său să investească în afacerea cu iaurturi grecești. Primul magazin i-a costat 70.000 de euro. Partea lui Marco a fost achitată de tatăl său, Vasile Miriuță, care s-a implicat și el la început. „Îți dai seama că nu am avut de unde să pun acei bani. M-a ajutat tata, normal. Fără el nu puteam. S-a întâlnit și el cu asociatul meu și acesta i-a explicat planul de afaceri. A văzut că este un om serios și m-a încurajat. Sigur, și tata se pricepe la afaceri, dar nu a avut afaceri, din câte știu eu. El s-a orientat doar spre fotbal. Fotbalul e viața lui”, povestește Marco.
Băiatul se laudă că într-un an a ajuns independent financiar și și-a recuperat investiția. „De atunci m-am descurcat singur. În iunie a mai venit un asociat care are mai multe restaurante în Budapesta și am deschis toți trei un al doilea magazin. Atunci, eu mi-am vândut o parte din acțiuni și am rămas cu 20 la sută. Pot spune că acum sunt pe «zero», după ce am încasat acei bani”, spune Marco Miriuță.

„Sunt foarte mândru de Marco. E pe picioarele lui”

Vasile Miriuță e mândru de afacerea fiului său și e bucuros că „puștiul” a reușit să se descurce după ce a terminat-o cu fotbalul. „Are o afacere în care vinde iaurturi grecești. Se ocupă de dimineață până seara. Sunt bucuros că știe să se descurce și că e pe picioarele lui”, spune Miriuță despre cel mai înfocat suporter al său. „Am fost de câteva ori la Cluj, la meciuri. E greu însă să mă deplasez de la Budapesta pentru că e lung drumul cu mașina. Mi-aș dori ca tata să câștige campionatul cu CFR, dar îi va fi greu”, crede Marco Miriuță.

Un magazin cum are Marco Miriuță nu este deloc ieftin. Firma care i-a acordat franciza impune standarde ridicate. Deschiderea unui astfel de magazin necesită, în medie, o investiție de 100.000 de euro. „Primul magazin a fost mai ieftin pentru că nu era atât de mare. Al doilea, însă, a costat 100.000 de euro. Are 60 de metri pătrați și 20 de metri pătrați de terasă. Asta include amenajările cu mobila, aparatele pentru iaurt, scaune, mese… Un aparat de iaurt costă undeva, la 20.000 de euro. Nu ai voie să cumperi alte produse decât cele pe care le impun grecii. Magazinele trebuie să arate la fel. Ei fac designul”, povestește Marco Miriuță, care explică și nivelul costurilor de întreținere a unui astfel de magazin. „Cheltuielile nu sunt mici. Al doilea magazin e în cel mai mare mall din Budapesta, iar chiria e de 80 de euro pe metrul pătrat. Doar chiria pentru cele două magazine e undeva la 6.000 – 7.000 de euro. Apoi mai intervin celelalte cheltuieli. Se ajunge pe la 10.000 de euro pe lună. În Ungaria, și taxele pentru angajați sunt foarte mari. Dacă un angajat câștigă, de exemplu, 300 de euro net, plătești la stat 250 de euro taxe. Avem șapte angajați, deocamdată. Profitul îl reinvestim. Vrem să ajungem la zece magazine”, dezvăluie Marco Miriuță.

Fiul lui Miriuță susține că nu se va putea detașa niciodată definitiv de fotbal. Visează ca într-o zi să poate investi la o echipă. „Aș fi primul care ar investi în fotbal, dacă aș avea bani. Cu asta am crescut”, spune Marco, cel care dorește să își ia și licența de impresar și să descopere talente pentru echipele tatălui său. „Vreau să-mi depun la anul și actele pentru licența de impresar. Mă tentează această meserie, mai ales că și tata a fost impresar, imediat după ce s-a retras. Avem și prieteni de familie care sunt impresari și m-ar ajuta”, conchide fiul antrenorului de la CFR.

80 de euro pe metrul pătrat este chiria în cel mai mare mall din Budapesta

10 mii de euro pe lună sunt cheltuielile pe care Marco și asociații săi le au cu cele două magazine

70 de mii de euro i-a costat pe Miriuță și pe asociatul său deschiderea primului magazin

10 magazine de iaurt grecesc vrea să deschide Marco Miriuță în Ungaria

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să vorbească”
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×