Industria care a acaparat lumea este aproape necunoscută în România. Afacerea în care fanii plătesc sume importante pentru obiectele favoriților lor

Industria care a acaparat lumea este aproape necunoscută în România. Afacerea în care fanii plătesc sume importante pentru obiectele favoriților lor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Una dintre cele mai mari piețe ale obiectelor de colecție se află, așa cum era și de așteptat, în Statele Unite ale Americii. Conform unui studiu condus în 2012 de site-ul Sports Memorabilia, unul dintre cele mai importante din domeniul tranzacționării produselor sportive, piața obiectelor fără autograf este de aproximativ 12 miliarde de dolari, în timp ce piața produselor cu autograf ajunge la circa 2 miliarde de dolari. Semnătura celebrităților atrage după sine o creștere a valorii respectivului suvenir. Drept urmare, prețul mediu comenzilor care vizează aceste produse este de 180 de dolari, dar ajunge și până la 300 de dolari. Cifra de afaceri este mult mai mică însă tocmai pentru că produsele cu autograf sunt mult mai rare.
Deloc surprinzător, echipele cu cele mai mari vânzări de produse promoționale și suveniruri inscripționate sunt și cele mai iubite din Statele Unite. Spre exemplu, topul e condus de echipa de baseball New York Yankees, care are un log (literele suprapuse N și Y) cunoscut în întreaga lume. „Yankeii”, câștigători de 27 de ori ai campionatului în Major League Baseball, au 7,1% din piața totală de produse promoționale cu însemnele echipelor sportive din Statele Unite, fiind urmați la mare distanță de o altă echipă din New York, Giants, cu 3,5%.

Cea mai populară echipă de fotbal american din Statele Unite, Dallas Cowboys, supranumită „America”s Team”, e pe locul trei, cu 3,1%, în timp ce top 5 e încheiat de o altă echipă de fotbal american, Green Bay Packers (3%), care vine dintr-un oraș cu mai puțin de 110.000 locuitori, și Chicago Bulls, legendara echipă de baschet care a dominat anii 1990.

La capitolul sportivi, primul loc e deținut de quarterback-ul echipei de fotbal american New York Giants, Eli Manning, câștigător a două Super Bowl-uri, care are 2,1% din cota de piață. Surprinzător, fratele lui Eli, Peyton, care tocmai a doborât recordul celor mai multe touchdown-uri din istoria NFL săptămâna trecută, e doar pe 3, cu 1,5%, în spatele legendarului baschetbalist Michael Jordan, care încă vinde 1,8% din piața totală de „memorabilia”. Interesant e că pe poziția a 4-a se situează Mickey Mantle, un jucător legendar de la New York Yankees, care a încetat din viață în 1995. Locul 5 e ocupat de un alt quarterback legendar din NFL, Tom Brady, aflat încă în activitate, care are la activ trei inele de campion cu New England Patriots.

Falsurile, marele inamic în industria suvenirurilor semnate

Interesul uriaș pentru obiectele de colecție a dus inevitabil la apariția falsurilor și a impostorilor. Acest lucru a atras după sine și înființarea unor companii destinate exclusiv autentificării suvenirurilor. La începutul anului 2014, un scandal imens a zguduit piața suvenirurilor semnate. În centrul acestuia s-a aflat Eli Manning, celebrul quarterback al celor de la New York Giants. Conform Forbes, o serie de produse care purtau semnătura jucătorului de fotbal american au fost vândute prin intermediul companiei Steiner Sports, cu care sportivul avea contract de exclusivitate, iar colecționarii s-au plâns că semnăturile de pe suveniruri nu respectau descrierea cu care au fost prezentate.
Cei de la Steines Sports au acceptat atunci returul produselor, dar le-au scos ulterior iar la vânzare, după ce Eli Manning le-a confirmat autenticitatea. Cum era de așteptat, acțiunile companiei au atras după sine un proces intentat de cumpărători.   
Nu este pentru prima oară când justiția americană are de-a face cu probleme legate de vânzarea suvenirurilor semnate de sportivi celebri. Poate cel mai cunoscut proces s-a declanșat în anii ”90, atunci când FBI a descoperit în Chicago și San Diego două rețele de impostori care falsificau semnături celebre. Acestea foloseau obiecte de colecție cu autografe contrafăcute, cu care suprasaturau piața.
Printre sportivii ale căror semnături erau folosite de falsificatori se numărau Sammy Sosa, Muhammad Ali, Magic Johnson, Babe Ruth și Wilt Chamberlain. Un alt caz de înșelăciune a fost făcut public în acest an, atunci când trei americani au recunoscut că au scos la licitație și au vândut tricouri de joc, păcălind cumpărătorii că acestea fuseseră purtate în timpul meciurilor. De fapt, echipamentele apațineau altor sportivi, însă cei trei foloseau anumite tehnici pentru a da impresia că sunt autentice. Printre acestea se numărau schimbarea numelui și a numărului, modificarea formei echipamentului, îmbătrânirea materialului textil sau peticirea respectivelor produse.

la „seara campionilor” s-au vândut tricouri de peste 250.000 de euro

În România, suvenirurile cu autograf nu au o deschidere la publicul format din fanii sportului. Drept urmare, produsele care poartă semnături ale sportivilor celebri se vând în special în cadrul licitațiilor și, pe o scară redusă, pe site-urile de profil. Unul dintre cele mai importante evenimente în care s-au achiziționat tricouri ale unor fotbaliști cu nume s-a consumat în 2001, la „Gala Hagi”. Acum, un tricou de retragere al lui Hagi, semnat de acesta pe 21 aprilie 2001, poate fi achiziționat de pe site-ul okazii.ro pentru ceva mai mult de 2.200 de lei, prețul de pornire al licitației.
Câțiva ani mai târziu, în 2005, cu ocazia partidei România ”94-Brazilia ”94, din „Seara campionilor” organizată de Gică Popescu la Timișoara, s-a doborât un record. În cadrul dineului de gală s-au scos la licitație nu mai puțin de 40 de tricouri aparținând echipelor naționale din 1994 ale României și Braziliei, care au jucat meciul demonstrativ de la Timișoara. În total, s-au adunat peste 250.000 de euro, cel mai scump tricou fiind cel al lui Gheorghe Hagi, pentru care reprezentantul firmei Balkan Petroleum a plătit 35.500 de euro.

Cu aceste excepții mărunte, petrecute în urmă cu aproape un deceniu (cea mai recentă dintre ele), în România nu există piață a suvenirurilor, pentru a nu mai vorbi de industrie. Cererea e aproape nulă (dovadă că Helmuth Duckadam nu găsea cumpărător pentru mănușile cu care apărase în celebra finală de la Sevilla), motiv pentru care și oferta e scăzută. Nu există firme de profil, nici site-uri dedicate acestui gen de activitate pe plan intern. Este și motivul pentru care Simona Halep, de exemplu, deși este mult mai valoroasă decât Eugenie Bouchard, are o cotă incomparabil mai mică pe site-urile care comercializează suveniruri din tenis.
Lipsa unei tradiții în privința comercializării de suveniruri ale vedetelor, forța financiară scăzută comparativ cu Occidentul, dar și dispariția sportivilor autentici, de mare performanță, au făcut ca România să rămână în afara acestui circuit care rulează anual miliarde de dolari.

Tricoul lui Pele din 1970, cel mai scump din fotbal

Cel mai scump tricou de fotbal care a fost vândut vreodată în cadrul unei licitații îi aparține legendarului Pele. Fotbalistul a purtat numărul 10 în finala Mondialului din 1970, câștigată de Brazilia cu 4-1 în fața Italiei. La sfârșitul meciului, Pele a făcut schimb de tricouri cu unul dintre adversarii de pe teren, Roberto Rosato. Acesta a fost și cel care a încasat nu mai puțin de 225.109 dolari la o licitație ținută la Christie”s, în Londra, pe 27 martie 2002. Suma obținută pe obiectul vestimentar a fost înregistrată în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai mare din istorie.
Totuși, unul dintre cele mai râvnite și mai bine cotate tricouri de fotbal este cel al lui Sir Geoff Hurst, purtat în finala Mondialului din 1966. Autor al unui hattrick în victoria cu 4-2 în fața Germaniei de Vest, chiar la Londra, Sir Geoff Hurst ar putea intra în istorie nu numai ca singurul om care a înscris de trei ori într-o finală, ci și ca deținătorul celui mai scump tricou de joc.
Asta pentru că Andrew Leslau, posesorul de acum al tricoului cu numărul 10, vinde piesa de colecție cu 2,3 milioane de lire sterline, după ce a asigurat-o cu un milion de lire sterline. Tricoul a fost inițial vândut chiar de Sir Geoff Hurst, în cadrul unei licitații caritabile, pentru 91.750 de lire, în urmă cu 14 ani. Valoarea tricoului a crescut astfel de peste 25 de ori.

4,4 milioane de dolari s-au plătit pentru tricoul jucătorului de baseball Babe Ruth, din 1920
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×