„Dacă mă trecea clasa doamna învățătoare… era bine, nu!? Eu sunt Claudiu, nu Blocnotes”. Ce spunea golgheterul anchetat acum în Mexic în ultimul interviu acordat pentru ProSport

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unii sportivi de top au o înclinație fascinantă spre auto-distrugere. Idol în Ghencea, subiect de bancuri, atacant oportunist, ținta glumițelor de cartier de pe diverse stadioane, golgheter al Stelei, protagonist al unei faze antologice din Primera Division, campion falit după o carieră la un înalt nivel și invitat la televiziuni pentru a despica în patru lupta cu fosta soție, Claudiu Răducanu (38 de ani) și-a încercat norocul în ultimii ani la formații obscure din diferite ligi inferioare. Pentru a câștiga o pâine mai albă, pentru a-și găsi o doză de liniște și pentru a-și mai dezlipi de pe frunte eticheta „Blocnotes”, una care deseori îl punea pe Armin, fiul său, în situații stânjenitoare.

Omul căuta doar să iasă din încâlcitul labirint al unei vieți pe care și-a complicat-o singur. N-a avut niciodată pretenția că e un tip bine mobilat la mansardă, doar a gestionat cum nu se putea mai prost o carieră de sportiv care, de nenumărate ori, le poate asigura fostelor crampoane de clasă, o pensie liniștită în șoșonii încălziți la gura sobei. Viața lui Claudiu amestecată cu știrea care a venit azi ca o lovitură de ciocan poate primi, dintr-o preluare simplă, titluri precum „Ce trăznăi a mai făcut Bloc-notes” sau „Mexicanul și cardurile”, dar incidentul pus în capul întregii povești a fostului atacant e cel mai bine reflectată prin titlul „Drama lui Claudiu”.

Alături de știrea rece pompată azi de toate canalele media, ProSport vă oferă un interviu realizat de jurnalistul Iulian Vâlvoiu, în urmă cu trei ani, la Barcelona, pentru a putea pune informațiile într-un context mai larg. Veți descoperi toate ideile care i se ciocneau prin minte fostului golgheter al campionatului României.


ȘTIREA DE AZI Claudiu Răducanu a fost reținut la Cancun și deferit justiției pentru dare de mită, Ministerul Public mexican anchetându-l totodată pentru folosire de carduri false, informeză publicația proceso.com.mx.

Vineri, doi bărbați de origine română, Gheorghe Claudiu Papară, de 25 ani, și Claudiu Răducanu, de 38 de ani, au fost reținuți la centrul comercial Plaza Las Americas, a precizat sursa citată.

După arestarea lor, procurorii au început ancheta în cazul celor doi pentru fals, uz de fals și dare de mită. Asupra lor s-a găsit un card de credit al băncii HSBC și alte 60 de carduri posibil false. Potrivit anchetatorilor, ei au retras de la ATM-uri sume de până la 5.000 de pesos (aproximativ 300 de euro).


OMUL CLAUDIU RĂ‚DUCANU, ÎNTR-UN INTERVIU REALIZAT ÎN 2011 DE  IULIAN VÂLVOIU

Aflat în plin scandal cu fosta soție, Claudiu Răducanu a avut puterea să discute despre ceea ce l-a făcut celebru: fotbalul. Și a ținut să demonteze folclorul ce l-a însoțit mai mereu în carieră. Cu mențiunea că discuția de mai jos a avut loc acum aproape o lună, cu ocazia meciului Barcelona – Șahtior (5-1), cele scrise rămân parte dintr-o poveste de viață ce ne-ar putea servi ca lecție pentru fiecare dintre noi. La 34 de ani, Claudiu Răducanu e în continuare un personaj pentru fotbalul nostru. Evident, nu neapărat pozitiv, nu neapărat ca un model de urmat, dar personaj. Cel puțin până la întâlnirea de la Barcelona, asta era și părerea reporterului. Citind tot timpul despre „isprăvile” lui Claudiu, zis și „Blocnotes”, așteptările erau pe undeva pe la mijloc, între curiozitate și perplexitate sau, mai degrabă, stare de expectativă. Concluzia?

Rezultatul? Ca un meci întors în minutul 90 după 0-3 la pauză. Pentru Claudiu, normal. Cei câțiva pași făcuți împreună pe Rambla, locul cel mai agitat de pe pământ, cum îi place lui să-l numească, a fost un interval de timp suficient pentru alungarea prejudecăților. Senzația e mai degrabă de compasiune pentru un om care s-a dedicat la maximum meseriei care i-a plăcut, fotbalul, dar care a primit o palmă grea de la viață. Și peste care poate ar fi putut trece mai ușor dacă ar fi citit mai mult. Contracte, cărți, procure etc. Tremurul ușor al bărbiei trădează trăirea interioară atunci când vorbește despre Alice, soția pe care o acuză că i-a furat toți banii câștigați în carieră. În rest… mai bine să-i dăm cuvântul.

Care mai e viața lui Claudiu Răducanu?
Aceeași care a fost mereu… dacă te referi la viața profesională. Adică, în fotbal, lucrul care mi-a plăcut cel mai mult întotdeauna.

Unde mai joci?
La Gava, o echipă dintr-un orășel de lângă Barcelona. La 34 de ani e greu să mai prinzi loc la o echipă cu pretenții, dar nu mă plâng. Încerc să-mi refac viața, iar orice ban câștigat din fotbal e bine-venit. În plus, antrenez și o grupă de copii de la școala lui Stoicikov.

Cum ai ajuns tocmai la el?
M-a văzut la un eveniment, m-a recunoscut și m-a luat direct: „Ce mai faci?!”. Când am văzut că știe română, a căzut lumea pe mine… Am vorbit și am bătut palma să lucrez la el la școală. E bine ca bani…

De la echipa de club cât câștigi?
Păi… cam 3.000 de euro pe lună. Eu zic că nu e rău. În curând termin contractul cu ei și sper să prind o echipă prin Indonezia.

De ce tocmai acolo?
Păi trebuie să mai strâng și eu ceva bănuți înainte să mă las, nu?! Mai ales după ceea ce am pățit…

Explică în câteva cuvinte scandalul cu soția, te rog.
E simplu: eu am muncit pentru banii ăia, aproape două milioane de euro, am alergat, am jucat fotbal, dar ea se bucură de ei…

Cum așa?
Simplu, m-a păcălit. Mi-a folosit semnătura, mi-a falsificat-o și tot așa. Dar Dumnezeu nu doarme, iar eu am încredere în justiția din România.

„Dacă mă trecea doamna clasa, înseamnă că era bine, nu?!”

Care e cel mai mare regret al vieții tale?
Faptul că am avut încredere în familie! Și că nu-l pot avea alături pe băiatul meu, Armin.

Ți-a moștenit talentul?
N-am apucat să-l văd pe teren, dar știu că s-a înscris la Școala de Fotbal „Gică Popescu”. Când am discutat ultima oară cu el, i-am spus că trebuie să se țină și de școală, dar și de fotbal. Așa e cel mai bine.

Apropo de școală. Hai să discutăm direct și despre porecla ta, „Blocnotes”. De unde a apărut?
Habar n-am, îți dau cuvântul meu de onoare. Au fost răutăți ale unora, sunt sigur. Cum să nu știu eu ce e un blocnotes? Sau canicula!?!

Dar cu notele la școală cum stăteai?
(se gândește un pic) Păi… dacă mă trecea clasa doamna învățătoare, era bine, nu?! Să știi că eu sunt Claudiu, nu „Blocnotes!” (râde)

Și totuși, de unde au apărut zvonurile cu „isprăvile” tale?
Ți-am spus, nu știu… Și nici nu vreau să mă gândesc. Eu oricum eram mai emotiv în fața camerelor de filmat, poate de aici… N-aveam cum să fac ce se zice despre mine, pentru că eu m-am descurcat în viață de mic, de puști… Dar vreau să precizez ceva: în niciun caz nu cred că toate astea mi se trag de la foștii mei colegi de la Steaua. Eram un grup mult prea unit atunci.

„Cîrțu voia de mult la Steaua!”

Ce îți mai aduci aminte de perioada din Ghencea?
Oooo, vremuri frumoase, ce să mai… Nea Piți, un om deosebit, el m-a adus la Steaua. Am tot sperat să preia o echipă de afară ulterior, să mai lucrez cu dânsul, dar n-a fost să fie. Foștii colegi, senzaționali, atmosfera de pe stadion…

Gigi Becali?
Nea Gigi era altfel pe vremea aia… Nu prea se băga el la echipă, peste antrenor…

Știi că în Ghencea e antrenor Sorin Cîrțu acum?
Da, am citit pe net! Nea Sorin m-a antrenat la Extensiv, e un tehnician foarte bun. A fost o întreagă poveste cu transferul meu la Steaua…

Adică?
Păi, nu mai știu cu ce îl supărasem eu atunci, cred că întârziasem la antrenament, iar el s-a supărat foc pe mine. S-a jurat pe fetele lui că nu mă mai lasă la Steaua. Eu, încremenisem… Ulterior și-a călcat pe inimă și m-a lăsat. Acum a ajuns să antreneze el în Ghencea, știu că și-o dorea foarte mult de-atunci. A fost un mare admirator al Stelei întotdeauna.

Fotografii: Iulian Vâlvoiu

78 de goluri în 17 ani de carieră!

Începându-și cariera la Electroputere, în 1994, „Blocnotes” a cunoscut culmile gloriei în perioada în care a îmbrăcat tricoul roș-albastru, înscriind pentru Steaua 65 de goluri (din totalul de 78) în 117 partide, în toate competițiile. De altfel, formația din Ghencea reprezintă singurul reper important din cariera atacantului, perioada în care a îmbrăcat tricoul lui Espanyol Barcelona fiind prea scurtă. Iar acum, la 35 de ani, „Blocnotes” se pregătește de a treisprezecea echipă din carieră, dacă le punem la socoteală și pe amatoarele Poble Sec și Gava, din diviziile inferioare din Spania. Formație la care se va consemna și retragerea din prim-plan a unuia dintre cele mai amuzante figuri din fotbalul românesc.


Legat de problema cu fosta mea soție, nu mai spun decât că am încredere în justiție, care îmi va face dreptate
Claudiu Răducanu

Am văzut și eu ce s-a întâmplat în zonă, cu tsunamiul ăla, dar nu mi-e frică. Eu mă duc să joc fotbal
Claudiu Răducanu

Nu voi uita niciodată golul din meciul cu Liverpool, de pe vremea când jucam la Steaua
Claudiu Răducanu

La Arminia Bielefeld m-am simțit ca la Forban. Alergam acolo cât n-am făcut-o nici măcar cu nea Piți la Steaua
Claudiu Răducanu

Am văzut că a căzut aceeași peluză de la Villarreal, exact cum mi s-a întâmplat mie la primul gol pentru Espanyol. Ce-am simțit? Bine că n-am fost aproape de peluză atunci
Claudiu Răducanu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Surpriză! Juan Bauza ar putea reveni în România, la un an după ce a plecat de la Craiova. Patronul a recunoscut: ”Îl doresc foarte mult”
Surpriză! Juan Bauza ar putea reveni în România, la un an după ce a plecat de la Craiova. Patronul a…
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți rănți
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți…
Cea mai NEBUNĂ regină din istorie! Încă din tinerețe, era obsedată de...
Cea mai NEBUNĂ regină din istorie! Încă din tinerețe, era obsedată de...
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Demisie-ȘOC la Kanal D! Bursucu nu mai prezintă Roata Norocului, iar motivul este halucinant 😲
Demisie-ȘOC la Kanal D! Bursucu nu mai prezintă Roata Norocului, iar motivul este halucinant 😲
Șoc în România. Călin Georgescu merge pe mâna lui Cristian Cioacă, fostul soț al Elodiei
Șoc în România. Călin Georgescu merge pe mâna lui Cristian Cioacă, fostul soț al Elodiei
Se scumpesc produsele la raft din cauza noilor taxe! Avertismentul sindicatelor din industria alimentară
Se scumpesc produsele la raft din cauza noilor taxe! Avertismentul sindicatelor din industria alimentară
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×