După ultimele evenimente provocate în Liga I de problemele de arbitraj, asupra Comisiei Centrale a Arbitrilor a apărut presiunea găsirii unui nume potrivit pentru cel mai important meci al acestui tur de campionat, cel puțin în ceea ce privește tradiția.
CCA a decis ca vineri seară, pe Național Arena, jocul dintre Steaua și Dinamo să fie condus la centru de Cristi Balaj, arbitru din Baia Mare, unul dintre cei mai bine cotați centrali ai României. În vârstă de 43 de ani, Balaj va oficia cel de-al 8-lea joc al său în această ediție de campionat. Până acum, Balaj a mai condus de la centru două meciuri ale lui Dinamo (3-2 la „U” Cluj și 1-1 acasă, cu CSU Craiova) și un meci al Stelei (3-2 în fața Petrolului, la Ploiești).
Arbitru: Cristi Balaj (Baia Mare); Asistenți: Sebastian Gheorghe (Suceava) și Vasile Marinescu (București). Observator: Alexandru Deaconu (București)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER