Rapid a pierdut calificarea în sferturile Cupei României, după ce a pierdut cu 1-2 în fața CFR-ului un meci în care a deschis scorul. Mircea Bornescu spune că giuleștenii au făcut unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon.
Rapid a reușit să deschidă scorul în meciul cu CFR, după ce Pancu a înscris cu emoții din penalty. Atitudinea jucătorilor, dar și o evoluție peste medie le-au dat speranțe fanilor rapidiști. CFR a reușit să întoarcă însă scorul și Rapid se oprește din nou în optimile competiției. Bornescu este de părere că situația putea fi diferită dacă exista liniște financiară în Giulești.
„Cred că am început foarte bine meciul, am marcat, am condus, am jucat bine, apoi am primit un gol foarte ușor. În această seară am făcut un joc bun, peste media din campionat. Este greu să-i motivezi fără bani pe jucători, dar în momentul în care intri pe teren, încerci să uiți de toate problemele și să te concentrezi doar pe fotbal”, a declarat Mircea Bornescu la Sport.ro.
Rapid a deschis scorul prin Pancu, în minutul 10. Pentru CFR Cluj au marcat Dore ’79 și Chanturia ’87.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER