Alegerile prezidențiale au fost urmărite cu mult interes de către Gică Popescu și familia acestuia. Încarcerat în primăvara acestui an, după ce a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani în Dosarul Transferurilor, fostul fotbalist și-a putut exercita dreptul de vot.
Victor Ponta a declarat în mai multe rânduri că îl va grația pe fostul internațional român dacă va ajunge președintele României. Lui Popescu i s-au interzis pentru un an și anumite drepturi în condamnarea pe care a primit-o, dar acestea se referă doar la „dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice”, „dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat” și, în sfârșit, „dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii”. El a făcut în prealabil cerere la conducerea Penitenciarului Rahova de a-și exercita dreptul de vot.
11 deținuți de la Poarta Albă au refuzat să voteze
La fel ca și Gică Popescu, alți condamnați în Dosarul Transferurilor au putut vota duminică. Ei sunt Victor și Ioan Becali, Cristi Borcea, Jean Pădureanu, Mihai Stoica și Gigi Nețoiu. George Copos nu a beneficiat de acest drept, deoarece el a fost privat de acest lucru în condamnarea din „Dosarul Loteria”.
La rândul său, Gigi Becali, închis la Poarta Albă nu a avut voie să voteze. În penitenciar au fost trei urne mobile. Din cele 1.500 de persoane încarcerate, doar 1.061 au drept de vot, dar 11 dintre cei din ultima categorie au refuzat să participe la scrutin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER