„Transferăm jucători noi. Asta înseamnă că avem bani”. Declarația lui Marian Rada reclamă o notă explicativă în subsol. Altminteri riscă să pară exact ceea ce putem băga mâna în foc cu toții că e. O ironie camuflată într-o altă speranță deșartă țâșnită de pe buzele unuia care, după bârfa lumii, n-a mai văzut o chenzină din salariu de un an și jumătate.
Carevasăzică iarăși vin banii în Giulești. „Cu siguranță săptămâna asta se rezolvă”. Mai concret, ar mai veni ceva mărunțiș pentru restanțele întinse ca pelteaua care te amăgește, dar nu te satură vreodată. Ceva mărunțiș și pentru rapidiști. Adică pentru fraierii care au bătut coclaurii B-ului pe alte iluzii hrănite pe-atunci de cuplul Zamfir – Cristescu. Dacă nu le intră azi banii băieților pe card, negreșit le vor intra mâine, s-a tot promis. N-au intrat niciodată. Undeva prin vară, Alex Coman, mi se pare, recunoștea stânjenit în fața camerelor TV că, dacă n-ar fi fost suportul financiar al părinților, atunci cu banii adunați de la Rapid n-ar fi făcut nunta cu mai mult de patru invitați. Fără cine știe ce strădanie, vă puteți închipui cum le pică acestor băieți care au colindat un sezon de la Clinceni la Tarlungeni, lui Coman, lui Pancu, lui Drăghia, vestea șoptită, azvârlită peste umăr, ca în filmele cu ilegaliști ale lui Sergiu Nicolaescu, că iarăși au fost alimentate cardurile noilor sosiți în mandatul Moraru, iar pentru ei abia dacă au mai rămas niște firimituri din cine mai știe care rată restantă?!
Valerii Moraru și-a împlinit lucrarea demnă de un discipol al lui Copos. A dezbinat vestiarul, a ales scurtătura prin care să fie recunoscut drept noul boss al Rapidului. Noi și ceilalții, balastul celor vechi de care abia aștapți să te scuturi. Nu vă îndoiți, ar fi procedat și-n Grant după modelul clasic al preluării unei fabrici în jungla carpatină. I-ar fi dat afară pe toți cei pe care i-a găsit acolo. De la director la portar. I-a reușit parțial cu Nae Manea și cu Ganea. În fotbal însă sunt și contracte semnate pe care trebuie să le onorezi, chiar dacă multe dintre ele nu sar de calibrul diviziei secunde, doar nu s-a născut încă piețarul – confrate de-al lui Cristescu – care să iasă în pagubă cu mercurialul. Moraru știe însă că sunt și contracte pe care le onorezi doar cu țârâita, poate, poate se satură și alte Pancu and Co. și nu-l mai încurcă…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER