Ștefan Bărboianu a fost surprins de fotograful ProSport la finalul partidei contra Viitorului, scor 2-3, în lacrimi. Fundașul a izbucnit în lacrimi după fluierul lui George Găman, în timp ce galeria, una care a huiduit constant jucătorii lui Stoican, dar și pe antrenorul dinamovist pe parcursul meciului, l-a chemat pe Bărboianu pentru a-i arăta susținerea în privința dramei prin care trece acesta: „Bărboianu, Bărboianu!”, au scandat suporterii, moment în care fundașul dreapta nu și-a putut stăpâni lacrimile.
În urmă cu o săptămână, în cantonamentul dinamoviștilor, în ziua meciului cu marea rivală, Steaua, a fost dezvăluit faptul că Bărboianu își pierduse fiul, la doar trei zile de la nașterea sa prematură. Doctorii nu au putut face nimic pentru a salva copilul. Flavius Stoican a încercat să aibă o discuție cu fundașul dreapta, a vrut să vadă dacă poate juca: „Îi mănânc, mister! Normal că joc!”, a fost răspunsul fotbalistului. Deși au pierdut, cu 3-0, Bărboianu s-a numărat printre jucătorii care s-au remarcat pozitiv în partidă. La fel s-a întâmplat și în următoarea etapă, cu Viitorul.
Și Adrian Costeiu, reporterul ProSport prezent la stadion la meciul dintre Dinamo și Viitorul, a menționat faptul că, încă de la începutul partidei, galeria a fost alături de Bărboianu.
Peluza Sud are un mesaj pentru Stefan Barboianu, care trece prin momente grele: „Alaturi de tine, Fane B.” #dinamoviitorul — Adrian Costeiu (@costeiu) November 7, 2014
Peluza Sud are un mesaj pentru Stefan Barboianu, care trece prin momente grele: „Alaturi de tine, Fane B.” #dinamoviitorul
— Adrian Costeiu (@costeiu) November 7, 2014
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER