„U” Cluj a pierdut meciul de pe teren propriu contra celor de la Petrolul, cu 0-3, în etapa a 14-a a Ligii 1.
La finalul meciului, George Ogăraru, antrenorul gazdelor, s-a arătat extrem de nemulțumit de modul în care s-au prezentat jucătorii săi. Mai mult, tehnicianul a susținut că o parte dintre fotbaliștii lui „U” sunt limitați tehnic.
„Am întâlnit o echipă foarte bună. Au prins un meci foarte bun. Prestația noastră a fost foarte slabă, jucătorii au fost neinspirați. În felul în care am creat atacurile am avut greșeli personale. Jocul te taxează în astfel de situații.
Pentru unii, asta este limită, alții au prins o zi mai proastă. Ne doream mai mult de la meciul de azi.
Ne pregătim în continuare. Suntem condamnați să câștigăm până la finalul campionatului ca să nu fim sub presiune în retur. Sunt lucruri pe care nu le putem schimba, țin de limitele jucătorilor”, a declarat George Ogăraru la Look TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER