Andrej Kramaric este noua senzație a fotbalului european, după ce a marcat 27 de goluri în 24 de meciuri în acest sezon. Vârful croat de 23 de ani se află pe locul trei în topul celor mai buni marcatori din Europa, în clasamentul Ghetei de Aur, după Cristiano Ronaldo și un vârf rus, care joacă în campionatul estonian
În epoca internetului, niciun fir de informație nu scapă neverificat. Când un meci se încheie cu un scor-fluviu, fie „doar” și 6-0, curiozitatea împinge să apeși pe scorul respectiv. Câteodată, surpriza e plăcută. E și cazul jocului de duminică, dintre Rijeka și Lokomotiva Zagreb în care atacantul croat Andrej Kramaric (23 de ani) a marcat de cinci ori. O simplă întâmplare, veți spune. Deloc așa! Kramaric are deja 27 de goluri în acest sezon, în doar 24 de meciuri. Adică o medie de 1,12 goluri / meci, care îl plasează în topul provizoriu pentru Gheata de Aur din acest sezon pe locul trei, după Cristiano Ronaldo, autor a 18 goluri în La Liga (coeficient 2) și rusul Evgeni Kabaev, care a marcat de 35 de ori în campionatul Estoniei (coeficient 1).
450 de goluri la juniori
Cine e însă Kramaric? Răspunsul pare a fi unul simplu: un jucător aflat într-o formă excelentă, care a atras deja atenția unora dintre formațiile de top din Europa. Însă explozia lui Kramaric a fost una cu efect întârziat. Atacantul de 1.80m, este un vârf atipic, care poate evolua atât în avanposturi într-un modul 4-2-3-1 sau în spatele vârfului într-un 4-4-1-1. Potrivit jurnalistului croat Aleksandr Holiga, Kramaric e atât un jucător căruia îi place să coboare mult pentru a-și procura mingi, dar și unul extrem de mobil, care aleargă enorm între linii, pentru a pune probleme defensivei adverse.
Kramaric e considerat de presa croată drept un nou Lewandowski
Însă drumul până la glorie a fost unul destul de lung pentru vârful care a fost convocat și la naționala Croației în această toamnă, unde a marcat de două ori în trei partide. Născut în capitala Croației, la câteva stații de autobuz de arena Maksimir, Kramaric și-a început cariera la Dinamo Zagreb, echipă pentru care a marcat 450 de goluri la juniori, potrivit site-ului croat jutarnji.hr. Evident, el a fost promovat la prima echipă în 2009, atunci când avea doar 18 ani și a reușit 20 de goluri în 63 de meciuri. N-a fost o medie rea, însă Kramaric a intrat într-un conflict dur cu managementul clubului și a fost transferat în august 2013 la Rijeka, pentru doar 1,2 milioane de euro.
54 de goluri în 59 de meciuri a marcat Kramaric pentru Rijeka în ultimele două sezoane
Hat-trick în 12 minute și 23 de secunde
Iar echipa croată a dat lovitura cu atacantul de 23 de ani. De la Davor Suker în 1989 nu mai marcase vreun vârf croat cinci goluri într-un meci de campionat (n.r. – Suker evolua atunci pentru Osijek, în campionatul iugoslav), așa cum a reușit Kramaric duminică, împotriva lui Lokomotiva Zagreb. Sau vreun hat-trick în Europa League, pe care vârful croat l-a reușit împotriva lui Feyenoord în doar 12 minute și 23 de secunde, al doilea cel mai rapid din istoria competiției, după cel al lui Keșeru în jocul cu Aalborg. Iar de aici, Kramaric nu poate decât să urce! Se vorbește deja despre interesul lui Inter Milano și Borussia Dortmund. Însă prețul fixat de Rijeka la începutul sezonului, 2,5 milioane de euro, e clar că nu mai e actual.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER