Jurgen Klinsmann, mesaj pentru contestatarii lui Pochettino: „Păstrați-vă credința în el”

Redactor:
Bitescu Wili
Jurgen Klinsmann, mesaj pentru contestatarii lui Pochettino:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fosta legendă a lui Tottenham, cât și fotbalului nemțesc, Jurgen Klinsmann,  consideră că echipa antrenată de Mauricio Pochettino are nevoie de mai multă stabilitate, conform Daily Mirror.

Fostul atacant al lui Spurs, care are 29 de goluri în 56 de partide pentru echipa de pe „White Hart Lane”, crede că fanii și șefii echipei trebuie să îi ofere lui Pochettino sprijin în continuare.

Statistica ne arată cum în ultimii 10 ani, Daniel Levy, patronul celor de la  Spurs, a schimbat nu mai puțini de 9 antrenori, iar, având în vedere că actualul tehnician este pus la zid după doar 3 luni de când a preluat echipa, zvonuri conform căruia acesta ar urma să fie demis nu au întârziat să apară: „Îi urez lui Mauricio numai bine și cred că este un antrenor extraordinar de talentat. A aratat-o deja, este foarte deștept. Orice antrenor are nevoie de timp să își pună amprenta asupra echipei, indiferent că este vorba de o echipă de club, sau națională. Cu timpul vor veni și rezultatele bune”, a declarat Klinsmann.

Actualul antrenor al Statelor Unite ale Americii declară că înțelege și reația fanilor, care au tot dreptul să fie iritați din cauză rezultatelor, însă echipa nu poate rezista fără prijinul lor: „Din păcate, fotbalul profesionist, este condus de rezultatele pe termen scurt , așteptările mari ale fanilor, cât și a media, ceea ce duce câteodată la decizii rapide, doar pentru că ai pierdut 5 meciuri la rând. Pentru ca Mauricio să facă o treabă bună, are nevoie de niște transferuri, pentru a-și putea construi echipa pe care o are în gând”.

Klinsmann a jucat pentru naționala Germaniei, fiind campion mondial (1990) și campion european (1996). La nivel de club a evoluat pentru Stuttgart, Inter Milano, AS Monaco, Bayern, însă, probabil, cea mai bună perioadă a întâlnit-o la Tottenham.

Articol scris de Ștefan Ungureanu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×