Managerul echipei de Formula 1 Red Bull, Christian Horner, s-a logodit cu fosta componentă a trupei Spice Girls, Geri Halliwell, informează Sky News.
Horner a confirmat, la începutul acestui an, că are o relație cu solista vocală. Acum, Halliwell, 42 de ani, a dat un anunț la mica publicitate, în publicația The Times, în care face publică logodna ei cu team-manager-ul Red Bull, în vârstă de 40 de ani.
În anunț nu se precizează o data a unei eventuale căsătorii. Atât Horner, cât și Halliwell au mai fost căsătoriți și au copii din precedentele relații.
Christian Horner este una dintre persoanele cele mai influente din lumea Formulei 1. Sub conducerea sa, echipa Red Bull a câștigat patru titluri mondiale consecutive la piloți, prin Sebastian Vettel, și tot atâtea la constructori, între 2010-2013.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER