Alexandru Chipciu se numără printre cei șapte steliști chemați la lot de Anghel Iordănescu pentru ultimul meci oficial din acest an al naționalei, cel contra Irlandei de Nord, contând pentru preliminariile Campionatului European din 2016. Mijlocașul a vorbit despre partidă, dar și despre noul selecționer. „Tata Puiu” l-a înlocuit la începutul lunii noiembrie pe Victor Pițurcă, după ce acesta a semnat un contract valabil doi ani cu Al Ittihad: „E o echipă bună și Irlanda de Nord. Dacă sunt pe primul loc, înseamnă că au o echipă foarte bună. Noi sperăm să nu mai repetăm greșelile din meciul cu Ungaria, cred eu că am avut și puțin ghinion. La singura ocazie pe care au avut-o ne-au dat gol”, a declarat Chipciu la DigiSport.
Mijlocașul a continuat, dezvăluind faptul că a studiat adversara de vineri, 14 noiembrie: „M-am uitat și eu, eram puțin speriat de ei, așa, dar m-am uitat, am citit ziarele dimineața și am văzut că sunt mulți jucători în liga a doua, liga a treia. Au câțiva jucători, Davis de la Southampton, care joacă în Premier League, bun, dar cred eu că suntem mai buni ca ei ca valoare. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să intrăm concentrați și să nu dăm totul ca să câștigăm. Pentru că în ziua de azi, dacă joci fără concentrare, e greu să câștigi”.
12 selecții are la națională Chipciu, pentru care a marcat trei goluri
Alexandru Chipciu a vorbit și despre noul selecționer și relația acestuia cu Anghel Iordănescu, cel care în partida contra Irlandei de Nord va reveni pe banca tehnică după o pauză de opt ani: „Bine, am avut o relație bună cu dânsul și când mă mai întâlneam pe la meciurile Stelei sau la echipa națională. Vă dați seama, este un colos ca nume. Când eram mic, nu mă gândeam vreodată că o să ajungă să mă antreneze domnul Iordănescu. Mi se părea ceva inimaginabil. Pot să zic că e o atmosferă foarte, foarte frumoasă. Bine, era și înainte la națională. Sperăm să avem rezultate și acum”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER