Agnieszka Radwanska este una din jucătoarele de top din circuitul WTA, însă polonezii nu înțeleg cu o jucătoare precum Simona Halep este mai bine clasată decât sportiva lor. Antrenorul polonezei, Tomasz Wiktorowski, a explicat motivele pentru care Halep a reușit să o depășeascî pe Radwanska.
„Înălțimea nu este totul în tenis. Justine Henin a fost, de asemenea, mai mică decât Agnes, dar forța era cu siguranta mai mare. Halep are 1,68 metri, dar este bine construită și pregatită din punct de vedere fizic. În plus, Simona are o mare cantitate de energie de la nivelul picioarelor. În schimb, Agnieszka e diferită, forța din loviturile sale este mai mică”, a declarat Tomasz Wiktorowski pentru sport.pl.
Simona Halep a încheiat sezonul pe locul al treilea al ierarhiei WTA, cel mai bun din istorie al unei românce, în timp ce Agnieszka Radwanska s-a clasat pe locul patru.
Simona Halep a avut un sezon impresionant în 2014, cu două titluri castigate, Doha (Qatar) și București (România), dar și cu performanțe precum finală la Roland Garros (Franța), semifinală la Wimbledon (Marea Britanie) sau finală la Turneul Campioanelor (Singapore).
Stiați că avem o pagină de Facebook dedicată Simonei Halep?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER