Anghel Iordănescu a declarat că meciul cu Irlanda de Nord, de vineri, este cea mai importantă partidă a anului pentru naționala României. În eventualitatea unei victorii, „tricolorii” sunt ca și calificați la Campionatul European din 2016.
Noul selecționer a făcut apel și la suporteri, precizând că prezența lor în număr mare la stadion este vitală pentru echipa națională. În privința meciului cu Irlanda de Nord, Iordănescu a afirmat că a conturat deja primul „unsprezece” pentru partida și mai are doar două posturi la care încă are nelămuriri. În ceea ce privește rugămintea lui Gâlcă, aceea de a-i lasă pe steliști să se întoarcă la club după meciul oficial cu Irlanda, Iordănescu a spus că nu a ținut cont de recomandarea antrenorului stelist.
„Pentru noi este cel mai important meci al anului. Victoria ne-ar ajuta să facem un pas uriaș în a rezolva ecuația calificării. Am avea garanția că vom fi între primele două echipe care se vor califica. Înainte de startul preliminariilor, nimeni nu aștepta ca Irlanda să fie echipa care domină grupa. Este echipa surpriză a competiției. Le-am cerut băieților să se concentreze, să se pregătească moral. Este important că suporterii să vină în număr mare la stadion, avem nevoie de ei mai mult ca niciodată. Nu-mi amintesc ca în ultimele meciuri, echipa națională să fi pierdut atunci când stadionul a fost plin. Am avut doar trei zile la dispoziție pentru pregătirea meciului. Sunt foarte multe lucruri de pus la punct atunci când iei o echipă de la zero. Sunt multe lucruri de schimbat, dar nu vreau să fac aceste schimbări brusc.
Am conturat echipa de start, în linii mari. Mai am câteva semne de întrebare, mai exact două poziții de care nu sunt sigur. Una dintre ele e din axul central al echipei. Nu am dormit noaptea trecută în încercarea de a găsi cel mai bun ‘unsprezece’. O să vedeți în prima echipă jucători de la Steaua, nu vă pot spune exact numărul, dar vă pot spune că nu am ținut cont de recomandarea lui Costel Gâlcă. Tot ce pot spune e că Sânmărtean va juca, dar nu știu pe ce poziție. E un fotbalist cu calități, a demonstrat-o la Steaua și cred că va juca foarte bine și la echipa națională.
Îi mulțumesc lui Mircea Lucescu pentru că a acceptat să vină în cantonamentul naționalei. Am făcut acest lucru pentru că el putea fi în locul meu la națională. Am avut o discuție de ordin profesional cu Mircea Lucescu despre jocul nostru și al Irlandei”, a declarat Anghel Iordănescu la conferința de presă.
România – Irlanda de Nord se va disputa vineri, 14 noiembrie, de la 21:45, pe Național Arena. România ocupă locul doi în grupa de calificare la Campionatul European din 2016, în timp ce Irlanda de Nord are maximum de puncte, nouă, fiind liderul grupei F.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER