Pe Simona Halep (3 WTA) o așteaptă un sezon mai greu decât cel care tocmai s-a încheiat, cu multe puncte de apărat, iar constănțeanca și-a întocmit deja calendarul din 2015.
Doar Halep și Kvitova merg la Shenzhen
Așa cum a obișnuit și în 2014, Halep gândește strategia diferit față de celelalte jucătoare din vârful ierarhiei. Simona a ales să înceapă pregătirea pentru Australian Open (19 ianuarie), primul Grand Slam al anului, în China, acolo unde va participa la turneul de la Shenzen (29 decembrie – 4 ianuarie). Dintre tenismenele din Top 10 WTA, doar Petra Kvitova (4 WTA) și-a mai anunțat prezența la turneul dotat cu 426.500 de dolari. Toate celelalte vor merge direct în Australia, pentru a nu schimba două continente, Asia și Australia, înainte de competiția de Grand Slam din Melbourne. În același timp cu Shenzhen are loc turneul de la Brisbane (Australia), pe tabloul căreia se va afla Serena Williams (1 WTA), campioana en-titre.
Turneul de la Shenzhen face parte din categoria International, cea mai scăzută din circuitul WTA, în timp ce turneul de la Brisbane este competiție Premier, cu o treaptă mai valoroasă decât cea International.
După aventura din China, Simona se va deplasa la Sydney (Australia, 5-10 ianuarie), acolo unde a debutat în sezonul tocmai încheiat, pierzând în primul tur cu Madison Keys (SUA), scor 6-1, 6-4. Al treilea turneu al anului este Australian Open (19 ianuarie-1 februarie), unde Simona a reușit sfert de finală în acest an, cea mai bună performanță a ei în cadrul unui turneu de Grand Slam la acea vreme.
Strategie diferită și în 2014
Halep a luat o decizie asemănătoare și în 2014, atunci când a ales să nu participe la Montreal (Canada, 4-10 august) înainte de US Open ( 25 august-7 septembrie). După turneul de la București, încheiat pe 13 iulie, Simona și-a prelungit vacanța, în timp ce restul jucătoarelor din Top 10 WTA au jucat pe hardul american. Strategia a părut să nu fie una inspirată, ținând cont că jucătoarea în vârstă de 23 de ani a pierdut în runda a treia la ultimul Grand Slam al anului, în fața croatei Mirjana Lucic-Baroni (121 WTA la acea vreme).
Simona Halep va avea puncte importante de apărat în 2015 la Doha (februarie, campioană), Indian Wells (martie, semifinalistă), Madrid (mai , finalistă), Roland Garros (mai, finalistă), Wimbledon (iulie, semifinalistă) și Turneul Campioanelor (octombrie, finalistă).
Stiați că avem o pagină de Facebook dedicată Simonei Halep?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER