Victorie categorică pentru CFR, scor 4-0 cu CSMS Iași, la meciul de adio al lui Miriuță. Tehnicianul va fi de săptămâna viitoare antrenorul lui Gyor, iar elevii au ținut să îi facă o surpriză frumoasă la despărțire, etalând un joc de calitate. Mirko Ivanovski a fost omul meciului, atacantul reușind o dublă. La final, acesta s-a declarat dezamăgit de decizia antrenorului de a părăsi formația, însă a ținut să puncteze că jucătorii vor fi profesioniști până la capăt, chiar dacă situația financiară este una precară.
„Cred că de anul trecut nu am mai avut o prestație atât de bună. Dar din păcate nu mă pot bucura pe deplin. Miriuță pleacă. Dar acesta e fotbalul, mergem înainte. Jucăm până la ultimul meci, indiferent cine vine, și sperăm când se trage linie să fim cât mai în față. Nu știm ce va fi din iarnă, e o stare de incertitudine. Dar noi avem o meserie, trebuie să jucăm. Nu vreau să vorbesc despre ce s-ar putea întâmpla dacă nu se rezolvă problemele financiare„, a spus vârful CFR-ului, la Look TV.
În ceea ce privește partida propriu-zisă, atacantul din Gruia a punctat: „Avem forță, suntem profesioniști și facem ce știm mai bine: jucăm fotbal. De ce să fie o diferență prea mare (n.r.scorul de 4-0), am intrat motivați și am demonstrat de ce suntem în stare„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER