Miriuță a reușit să creeze o stare de spirit la CFR, o stare de spirit în favoarea fotbalului și a fotbaliștilor. Sunt puțini antrenorii atât de ovaționați de public și atât de iubiți de jucători la plecarea lor spre altă echipă, în condițiile în care maramureșeanul Miriuță nu a câștigat niciun trofeu cu această echipă.
Dar el a reușit ceva fantastic la Cluj: să impună un stil de joc ofensiv și uneori spectaculos, să se facă înțeles de fotbaliști, sfătuindu-i pe aceștia ca un frate mai mare sau ca un părinte, să formeze un grup extraordinar de unit în condiții financiare dezastruoase. Nu e ușor să ții concentrați meci de meci, aproape jumătate de campionat, niște jucători care nu își mai primiseră banii de câteva luni bune.
În afară de a le fi antrenor, părinte și frate, Miriuță le-a fost lui Rada, Tade și celorlalți și un foarte bun psiholog, chiar dacă nu are studii de specialitate. Pentru că el a comunicat tot timpul cu jucătorii săi, nu s-a ascuns după promisiuni mai mult sau mai puțin credibile, le-a spus-o verde-n față, i-a încurajat cu discursurile sale simple și directe – „fiți corecți cu voi înșivă, jucați cât puteți de bine, aveți valoare, puteți învinge pe oricine”. Iar CFR-ul a acumulat puncte după puncte și a rămas aproape neverosimil în apropierea liderului, cu șanse la titlu, mici ce-i drept, ținând cont de valoarea Stelei și de stabilitatea financiară a clubului din Ghencea.
Miriuță nu a câștigat niciun trofeu cu CFR, dar a obținut ceva mult mai de preț: respectul celor cu care a lucrat, respectul și iubirea fanilor, dar și respectul nostru, al observatorilor neutri. Și încă ceva ce găsești cu greu în lumea mercantilistă de azi: pe lângă toate calitățile de mai sus, Miriuță a pus și suflet la CFR. Lacrimile lui de la finalul ultimului meci în Gruia, 4-0 cu CSMS Iași, spun totul despre omul Miriuță și despre implicarea lui.
Am avut plăcerea să realizez un interviu cu Vasile Miriuță acum câteva săptămâni și am simțit în răspunsurile lui onestitatea, curajul, optimismul pe care greu le mai întâlnești la un român, pentru că e un român adevărat chiar dacă simpatizează și cu Ungaria, cu Gyor sau cu Ferencvaros. Avem nevoie de români cu mentalitatea și cu spiritul de învingător pe care le-a etalat Miriuță. Pierdem un antrenor bun, sperăm să-l mai vedem în viitor în Liga I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER