Infrastructura sportivă din România suferă, în principal din cauza lipsei unor arene moderne acolo unde sportivii să se poată antrena în condiții decente. În ultimii 25 de ani s-au făcut multe promisiuni despre contrucția unor baze sau stadioane ca în Occident, însă puține dintre acestea au fost și realizate. În continuare, vă vom prezenta cinci arene care au trezit un entuziasm imens în momentul în care au fost anunțate, dar care s-au pierdut pe drum, iar în urma lor au rămas doar imagini create în Photoshop sau machete pe care s-a depus praful în sertarele unor oameni pentru care sportul nu reprezintă o prioritate.
Iată cele cinci proiecte anunțate cu mare fast, dar la care nu s-a mișcat un deget pentru construcția lor:
5. Arena din Galați
Cucerirea titlului de campioană în sezonul 2010-2011 anunța schimbări importante pe malul Dunării. Participarea în premieră în grupele Ligii Campionilor a trezit un entuziasm printre fanii Oțelului, mai ales că existau premizele construirii unei arene noi, care să permită Oțelului să dispute meciurile din cupele europene „acasă” și nu în alt oraș, așa cum s-a întâmplat cu partidele Ligă, care s-au disputat pe Arena Națională din București. „Oțelul va avea stadion modern în doi ani de zile” spunea Marius Stan în 2012. Dacă la inceput a fost vorba de un stadion de 40.000 de locuri acolo unde este amplasat stadionul Dunărea, proiectul suferise câteva modificări, iar noul stadion de cinci stele al Galațiului urma să aibă 25.000 de locuri și să semene cu cel al Petrolului. Numai că anii au trecut, iar promisiunile au rămas în aer.
Așa ar fi trebuit să arate noul stadion al Oțelului
4. Stadionul din Brașov
Brașovul, unul dintre cele mai importante orașe din România, încearcă de ani de zile să aibă un stadion la standarde occidentale. Discuții despre construcția unei arene moderne există de ani de zile, iar autoritățile au părut întotdeauna interesate de acest aspect, însă tot timpul au adus în discuție „elaborarea documentelor necesare care să determine costurile, indicatorii tehnico-economici, care să fie luați în discuție”.
La începutul anului 2014 s-a spus că stadionul urmează să aibă 25.000 de locuri, va fi acoperit și va avea cele mai moderne dotări la vestiare, tribune și locurile rezervate presei, iar prețul construcției era în jur de 40 de milioane de euro, bani care erau promiși de Guvern. Binențeles că nu s-a stabilit vreun termen concret pentru realizarea acestor promisiuni, iar construcțiile nu au demarat nici până în ziua de azi.
3. Arenă ultramodernă la Timișoara
Ideea unui stadion nou la Timișoara era valabilă încă din vremea în care patron era Marian Iancu. Atunci s-a discutat de mai multe ori că dacă investițiile de la Timișoara vor duce echipa în Champions League, ar fi păcat ca partidele să se joace pe un stadion cu pistă, fără facilități moderne și fără să fie acoperit. La începutul anului 2013, Nicolae Robu, primarul Timișoarei, anunța că s-a decis lansarea unui concurs internațional de soluții pentru proiectarea unui nou stadion în oraș, unul mare și ultramodern. A trecut mai bine de un an de atunci, iar lucrurile au rămas în același stadiu.
2. Complex Dinamo
Ionuț Negoiță a preluat la începutul anului 2013 pachetul majoritar de acțiuni al clubului Dinamo, iar printre primele 10 puncte pe care le-a promis fanilor a fost și construcția unei arene ultramoderne în Ștefan cel Mare.
„Vreau un stadion nou tot în Ștefan cel Mare. O să fac tot ce-mi stă în putință pentru asta, cred că îmi va reuși. Cred că în jur de 30 de milioane de euro ar fi suma de care avem nevoie pentru a face un stadion ultramodern. Dinamo nu are nevoie de un stadion mai mare de 22.000-25.000 de locuri, tot ce este peste se poate juca pe National Arena”, spunea Negoiță în urmă cu un an și jumătate.
Pe lângă stadionul propriu-zis, patronul roș-albilor dorea să construiască în jurul stadionului un complex de imobile care să includă un hotel și un spital. Pentru ca acest plan să fie pus în aplicare, era nevoie și de o aprobare din partea Ministerului de Interne. Timpul a trecut, miniștrii s-au schimbat, clubul din Ștefan cel Mare a intrat în insolvență, iar despre construcția noului stadion nu s-a mai spus absolut nimic, Ionuț Negoiță preferând în ultima vreme să conducă clubul din umbră, cu apariții foarte rare în mass-media.
1. Arena din Craiova
Primarul Olguța Vasilescu prezenta înainte de alegeri macheta noului stadion din Craiova, despre care spunea că va fi cel mai frumos de pe întreg continentul. Lucrările la noul stadion din Craiova ar fi trebuit să înceapă în vara anului viitor și s-ar fi încheiat la sfârșitul lui 2016 sau începutul lui 2017. Arena urma să aibă 40.000 de locuri, iar prețul construcției era estimat undeva în jur de 80 de milioane de euro. „Este inspirat din sculptura Domnisoara Pogany. Vă asigur că va fi cel mai frumos stadion din Europa”, declara Olguța Vasilescu.
Pe lângă arena „Ion Oblemeneco”, urma să se construiască și un stadion de atletism de 5.000 de locuri, iar demolarea actualului stadion ar fi trebuit să înceapă în finalul acestui an după terminarea turului din Liga 1. Numai că alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al țării, în detrimentul lui Victor Ponta, a determinat-o pe Olguța Vasilescu să anunțe că nu se va mai construi vreo arenă nouă la Craiova.
„Vă cer iertare, doljeni care ați votat 60 la sută Victor Ponta, că nu mai am curajul să demolez stadionul Oblemenco, pentru a construi unul nou… Poate se va construi la Sibiu sau mai știu eu unde… Mi-e greu să cred că va fi în Oltenia… Azi nu mai am curaj să vă spun că promisiunea mea se va împlini…”, a scris primarul Craiovei pe contul de Facebook imediat după alegerile prezidențiale.
Partida de la începutul lunii decembrie, dintre CSU Craiova și Steaua, din sferturile de finală ale Cupei României – Timișoreana, urma să fie ultima disputată pe Stadionul Ion Oblemenco, după care arena craioveană ar fi trebuit demolată. Fanii din Craiova pot acum doar să spere în realizarea unei arene moderne în orașul lor.
În total vorbim despre proiecte care se ridica la sume care sar de 200 milioane de euro. Bani pe hârtie, proiecte pe hârtie și vorbe fără fapte reale. Așa arată filmul marilor proiecte din fotbalul românesc.
România a obținut organizarea a patru meciuri pentru Campionatul European din 2020. Arena Națională este cea pe care se vor disputa toate cele patru partide, doar că România are obligația de a asigura și două variante de rezervă, aici fiind desemnate arena din Ghencea și cea de la Cluj, acolo unde evoluează Universitatea. Ambele stadioane vor fi modernizate din bani publici, atât stadionul în sine cât și facilitățile din jurul arenelor.
Stadionul Stelei va arăta astfel ca o arenă de cinci stele, condiția fiind obligatorie pentru FRF, în timp ce Cluj Arena, construcție finalizată în 2011, va fi și ea modernizată. În afara celor două arene de rezervă, mai multe stadioane și baze de pregătire din București vor fi modernizate la un nivel care să permita efectuarea antrenamentelor echipelor naționale ce vor juca pe Arena Națională, urmând a servi ca baze de antrenament.
Sursa foto: lipovan.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER