Antrenorul Oleg Protasov a declarat, miercuri, că este conștient de faptul că Astra Giurgiu nu mai are șanse de calificare în șaisprezecimile de finală ale Ligii Europa, însă a precizat că jucătorii săi trebuie să respecte competiția și să dea totul în meciul cu Dinamo Zagreb.
„Știm că nu mai avem șanse să mergem mai departe (n.r. – Astra ocupă ultimul loc în grupă, cu un 1 punct după patru partide), dar nu același lucru pot spune și adversarii noștri. Ei teoretic mai au șanse de calificare. Într-adevăr s-au strâns foate multe jocuri în ultima perioadă, dar asta este, trebuie să rezistăm. Trebuie să jucăm aceste meciuri. Trebuie să respectăm competiția, sunt totuși niște jocuri în cupele europene. Pentru fiecare jucător un meci european este foarte important pentru că de aceste jocuri depinde și valoarea lui de transfer”, a spus Protasov într-o conferință de presă.
Tehnicianul a menționat că ar fi dorit să aibă mai multe soluții pe banca de rezerve pentru meciul cu Dinamo Zagreb de joi. „Avem câțiva jucători care nu sunt pe lista UEFA, cum sunt Denis Alibec, Marian Cristescu. Ar trebuie să avem pe bancă mai multe soluții, dar asta este, o să luptăm cu ce avem. Cei care sunt acum în lot vor da ce au mai bun pentru că este un meci important”, a adăugat antrenorul.
Oleg Protasov a precizat că jucătorii din lot au unele probleme din punct de vedere fizic, însă nu consideră că vina aparține fostului antrenor Daniel Isăilă. „Sunt anumite probleme fizice, dar nu au de-a face cu fostul antrenor. E clar că echipa e obosită, însă nu vreau să intru prea mult în detalii. Este nevoie de mai multe lucruri în jurul unei echipe de fotbal, începând de la o sală de forță chiar”, a mai afirmat Protasov.
Echipa Astra Giurgiu întâlnește, joi, de la ora 22.05, pe Stadionul Marin Anastasovici, formația Dinamo Zagreb, într-o partidă contând pentru etapa a V-a a grupei D a Ligii Europa.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER