La ce ne mai trebuie oare observatorii federali?! Și așa cele mai multe dintre cluburi, inclusiv de prima ligă, abia dacă mai au după ce bea apă și înghit în sec atunci când trebuie să achite baremul arbitrilor. Pentru ele orice economie e o bulă de oxigen, iar cheltuiala cu observatorii e complet inutilă dacă privești de dincolo de ușile Comisiilor de disciplină ori Recurs. De fapt, observatorii mâzgălesc niște hârtiuțe cărora li se spune stufos rapoarte de joc și pe care oricum nimeni nu le bagă în seamă. Maculatură, fă-te Mircea că muncești. Pentru conțopiștii cu gomă de iluștri avocați la bară de la Comisii nu există decât frunzăritul obtuz al articolelor și paragrafelor. Buchea legii, nicidecum și spiritul ei. Gabi Mureșan a primit avocățește un număr de paragraf și un alineat, iar acum a ajuns să trăiască un iad pe gazon (vezi corul de huiduieli de la Ploiești). Cazul Mureșan a fost despuiat degrabă la Comisii de nuanțe, de circumstanțe, de orice alte probe, rapoarte federale ori suport video. La alții, la marea majoritate, toate aceste anexe sunt cumpănite, cântăresc la decizii, doar noi suntem mai cu moț. Bunăoară, italianul Tassotti i-a spart nasul spaniolului Luis Enrique, a terminat totuși meciul în teren pe eroarea arbitrului, dar și-a încheiat și cariera internațională o dată cu suspendarea pe opt partide. Tot după rapoarte suplimentare și probe video și-a furat-o pe patru luni de tușă și uruguayanul Suarez, care și el a terminat pe teren „meciul” cu Chiellini. „În situații de acest gen, adică excepționale, se impun măsuri drastice excepționale”, își începea motivarea Claudio Sulser, președintele Comisiei independente de disciplină FIFA.
Și-atunci nu poți decât să te întrebi de ce observatorii federali, cameramanii video mai bat coclaurii fotbalului nostru dacă decizia arbitrului e singura „evanghelie” de pe masa Comisiilor?! Doar ca să fie drumul cu oameni. Să ne lămurim, cum ar zice Ion Cristoiu. Nicio Comisie din lume n-ar fi putut îndrepta penaltyul uitat de arbitrul Kovacs la faultul asupra lui Tănase. Bună, strâmbă, decizia arbitrului nu poate fi atacată. Cei mai mulți dintre noi am și uitat faza cu pricina de la Tg. Mureș. Nu însă și detenta vinovată și recidivistă a lui Mureșan. Și-au adus aminte duminică și ploieștenii care l-au huiduit tot meciul pe ardelean. În viitoarea deplasare a târg-mureșenilor își vor aduce aminte și alții și tot așa. Logica unei suspendări – să zicem de câteva etape, poate chiar șase cu cât s-a ales N’Doye – i-ar fi adus, paradoxal, lui Gabi Mureșan o protecție. P.S. Pe vremuri, ediția de sâmbătă a „Sportului” găzduia rubrica „De la Comisia de disciplină”. Rânduri seci, evazive despre etapa de suspendare primită de Cornel Dinu ori ultimul avertisment atribuit lui Florin Marin pentru conduită nesportivă. Abia la șuetele de luni din redacție aflam povestea ultimei ședințe a Comisiei de disciplină, la care era invitat permanent Jack Beraru, un venerabil cronicar al „Sportului”, svauros critic monden al teatrului de revistă din epoca interbelică. Poveștile spumoase ale lui nea Jack din sala de ședințe de la parterul clădirii din Vasile Conta erau frânte fie de anunțul ședinței de sumar, fie de verdictul lui Vanea Chirilă. „Jack, ești prea mare pentru noi”. Câte ar mai povesti azi nea Jack din culiselor Comisiilor care în cazul Mureșan una a dictat 16 etape de suspendare, iar cealaltă l-a absolvit de orice vină…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER