La puțin timp de la plecarea lui Miriuță, Aitor Monroy și-a reziliat și el contractul cu CFR. Mijlocașul în vârstă de 27 de ani venise la gruparea clujeană în urmă cu un an, dar a ales să plece din cauza problemelor financiare.
„L-am chemat pe impresarul meu la Cluj și am reziliat contractul. Vreau să merg acum acasă, în Spania, să mă liniștesc. Sincer, n-am vrut să se ajungă aici. Pur și simplu nu am avut de ales, n-a existat altă variantă. S-au adunat prea multe luni în care n-am primit niciun ban și prea multe promisiuni neonorate. N-am mai putut suporta! A trebuit să iau această decizie, cu mare tristețe. Las în urmă mulți prieteni și colegi de care m-am atașat și le doresc tot binele din lume. Sunt niște oameni fantastici și mă bucur foarte mult că i-am cunoscut. Nu înțeleg cum e posibil să existe jucători neplătiți de 3, 4, 5 sau chiar 6 luni. E incredibil! Nu înțeleg ce se vrea în fotbalul românesc, ce se urmărește…”, a declarat Monroy pentru stiridesport.ro.
Monroy a fost adus la CFR Cluj de Vasile Miriuță, iar jucătorul nu exclude posibilitatea de a-l urma pe tehnicianul în vârstă de 46 de ani la gruparea maghiară Gyor.
„Nu e un secret faptul că avem o legătură specială. Dacă va fi o ofertă bună pentru mine, de ce nu…Acum, trebuie să mă gândesc foarte bine la mine și la familia mea. Familia mea a suferit alături de mine în această perioadă. În acest sezon am primit o jumătate de salariu. Clubul nu mi-a plătit nicio chirie în 12 luni cât am stat la Cluj. Va prima în alegerea mea stabilitatea finaciară a clubului”, a mai precizat Monroy.
Aitor Monroy a venit în România în 2011 după ce a trecut pe la formațiile de juniori ale lui Atletico Madrid. Monroy a jucat trei seoane la Ceahlăul, iar în 2014 a fost adus de Miriuță la CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER