OFICIAL | Dulca a demisionat de la Gaz Metan: „S-a simțit trădat chiar de jucători”. 16 etape, 16 antrenori plecați

OFICIAL | Dulca a demisionat de la Gaz Metan:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Dulca a încheiat duminică, pe cale amiabilă, contractul pe care îl avea cu echipa din Mediaș, după un an și jumătate pe banca celor de la Gaz Metan

Cristi Dulca a devenit al 16-lea antrenor care pleacă în acest sezon de pe banca tehnică a unei formații din Liga 1. „Pot să confirm acest lucru. Am discutat cu el, dar a fost de neclintit în privința deciziei. S-a simțit trădat chiar de jucători. Era total nemulțumit de cum au răspuns aceștia comenzilor lui. A făcut de dimineață ultimul antrenament, iar la final și-a luat la revedere la ei. Noi oricum aveam de gând să încheiem colaborarea la sfârșitul lui 2014”, a declarat pentru ProSport Ioan Horoba, președintele celor de la Gaz Metan.

Echipa din Mediaș se află pe locul 14 în Liga 1, într-un sezon în care retrogradează șase echipe, iar ultima victorie a acesteia datează din 28 septembrie. În urmă cu două etape, la finalul partidei cu Dinamo, pierdută cu 2-1, acesta a lăsat de înțeles că ar urma să plece de la echipă: „Voi avea o discuție cu cei din conducere, dar cred că va fi greu să mai continui aici”. S-a răzgândit ulterior, după ce jucătorii i-au promis că vor încerca să nu mai greșească. A urmat partida cu Concordia Chiajna, pierdută cu 2-0, iar eșecul pare să fi pus punct carierei lui Dulca pe banca tehnică a echipei din Mediaș.

„E o aberație să spui că l-am trădat”

Dan Roman (foto jos echipament negru), atacantul celor de la Gaz Metan, regretă plecarea lui Dulca, cel care în perioada accidentării i-a oferit încrederea că va putea reveni pe teren și care a apelat la serviciile sale atunci când ceilalți credeau că e departe de forma sa bună, dar a identificat altă cauză legată de plecarea sa: „E o aberație să spui că l-am trădat. Noi ne luptăm pentru pâinea noastră, vrem să ne salvăm de la retrogradare. Îmi pare rău că a plecat Dulca. Mi-a dat încrederea de care aveam nevoie când eram în cârje. Nu a avut noroc de rezultate. Noi facem doar o repriză bună. Și atât. Toți suntem de vină însă. Nu doar Dulca. Îmi pare rău, mai spun asta  o dată. Ne-am înțeles bine cu el”, a spus acesta pentru ProSport.

„Poate plecarea mea va fi un șoc pentru jucători”

În vârstă de 42 de ani, Cristi Dulca a acceptat să vorbească despre decizia de părăsi echipa din Mediaș, declarându-se dezamăgit de atitudinea jucătorilor săi, care deși sunt la zi cu salariile, nu par a fi motivați pe terenul de fotbal: „Sincer, m-a dezamăgit ultima etapă, cu Chiajna. Mă așteptam ca jucătorii să fi avut o reacție, ceva. Anul trecut, am muncit 5-7 luni fără să fim plătiți, iar acum, când cei din conducere ne-au oferit tot ceea ce ne doream… Asta e. Urmează să mă liniștesc. E dificil, am fost un an și jumătate la echipă, iar perioada în care eram neplătiți ne-a apropiat și mai mult. Chiar și femeile de serviciu ne încurajau atunci, înainte de vreun meci. Sper din tot sufletul să se salveze de la retrogradare. Poate plecarea mea va fi un șoc pentru jucători. Mi-ar părea rău să îi văd în Liga 2, a spus acesta.

Antrenorii din Liga 1 care au demisionat sau au fost demiși în sezonul 2014-2015

1. Marin Barbu – Ceahlăul (etapa a 2-a)
2. Cornel Țălnar – FC Brașov (etapa a 3-a)
3. Bogdan Stelea – Viitorul Constanța (etapa a 4-a)
4. Marius Lăcătuș – CSMS Iași (etapa a 5-a)
5. Jerry Gane – CS U Craiova (etapa a 6-a)
6. Mihai Teja – Universitatea Cluj (etapa a 6-a)
7. Răzvan Lucescu – Petrolul (etapa a 7-a)
8. Bogdan Vintilă – Viitorul (etapa a 10-a)
9. Michael Weiss – Oțelul (etapa a 8-a)
10. Adrian Falub – ASA (etapa a 9-a)
11. Ionel Ganea – Rapid (etapa a 9-a)
12. Ionuț Chirilă – CSMS Iași (etapa a 10-a)
13. Daniel Isăilă – Astra (etapa a 10-a)
14. Flavius Stoican – Dinamo (etapa a 14-a)
15. Vasile Miriuță – CFR Cluj (etapa a 15-a)
16. Cristi Dulca – Gaz Metan (etapa a 16-a)
 

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Ingredientul folosit DES de gospodine la mâncare, care e un PERICOL pentru sănătate!
Ingredientul folosit DES de gospodine la mâncare, care e un PERICOL pentru sănătate!
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×